text Poezii crestine

Să mă despart de Tine, vre-o dată nu aș vrea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14


Să mă despart de Tine, vre-o dată nu aș vrea,
În orice clip-a vieții, vreau doar prezența Ta,
Mereu să mă-nsoțească, căci doar așa aș fi,
Acel care la capăt, pe Tin' te-oi întâlni.

Doar Tu să-mi fii lumină, e tot ce eu doresc,
Doar cu a Ta iubire, aș vrea ca să iubesc,
Atunci fără de margini, Isuse aș iubi,
Căci doar a Ta iubire, ea nu se va sfârși.

Să atipesc o clipă, nicicând Eu nu aș vrea,
Să fiu vreau treaz Isuse, eu la venirea Ta,
Să văd cum se deschide, un cer înseninat,
Ca să cobori din slavă, Stăpâne Împărat

O Doamne nici de urma, ce-odată ai lăsat,
N-aș vrea să fiu pe cale, eu azi îndepărtat,
Doar ea poate să-mi ducă,
Isuse visul meu,
Acolo unde viața, e vie ea mereu.

Pe Tine doar de mână, eu să te țin aș vrea,
Să nu gust rătăcirea, ce este-atât de grea,
Ce este-ntunecată, ea este-amăgitoare,
Ea poate să mă-mpingă, Isuse spre pierzare.

Să nu lași vre-o putere, nădejdea să îmi ea,
Căci eu fără de Tine, să fiu nu aș mai vrea,
Mi-e viața minunată, prezent când ești mereu,
Ca floarea înflorită, chiar și când mi-este greu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>