text Poezii crestine

Să-l lăudați pe Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Să-l lăudați pe Domnul
autor. Diana G. U

Să-l lăudați pe Domnul, El este bun mereu,
În veac ține-ndurarea, căci este Dumnezeu,
Pe cei din pribegie, iubindu-i ia salvat,
Când nu aveau pe nimeni, pe brațul Său ia luat.

Pe cei flămânzi cu mană, din ceruri ia hrănit,
Pe drumul drept spre viață, El ia călăuzit,
S-ajungă-ntr-o cetate, ce veșnică va fi,
Unde nu este noapte, e plină doar de zi.

El poate în pustie, și râuri a preface,
Usucă și izvoare, în luptă-aduce pace,
Pământu-nsămânțează, aduce roade-n vii,
El morții înviaza, îi scoate din pustii.

Din umbra morții scoate, cuprins ce-a fost de ea,
El lanțurile rupe, puterea e a Sa,
Să-l lăudați pe Domnul, doar Lui să îi cântați,
Din orice strâmtorare, ve-ți fi de El salvați.

El porțile sfarâmă, zăvoarele de fier,
Să nu mai fie unul, de-a Lui cu cei ce pier,
Cuvântul Său din groapă, din dragoste i-a scos,
Căci este el puternic, în toate glorios.

Așează valul mării, și vântul e oprit,
Când strigă El din ceruri, și noru-i despărțit,
Cu suflete pierdute, ai Săi nu pot a fi,
Sub aripa întinsă, ei stau și-n nopți... si-n zi.

Strigați azi către Domnul, din orice strâmtorare,
Aduce izbăvirea, căci Domnu-i îndurare,
El ape liniștește, la malul lor ve-ți fi,
De-l lăudați întruna, El vă va izbăvi.

El ura în iubire, o poate a preface,
În fața Lui nici mutul, nu poate el a tace,
Le-aduce izbăvire, acelor nevoiași,
Apleacă și privirea, acelor ce-s trufași.

Disprețul îl revarsă, peste acei ce-s mari,
Cu lacrimi curățește, pe cei ce sunt murdari,
La ape de odihnă, ajung doar cei smeriți,
Ei vor cunoaște locul, acelor mântuiți.

E Domnul... Împăratul, cel azi ce-i auzit,
Prin ciume... prin războaie, ce par de neoprit,
Sunt toate-o îndurare, să ne trezim ar vrea,
Căci iată... e la ușă, Împărăția Sa.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>