Să-l ai mereu pe Domnul

Să-l ai mereu pe Domnul, în fața ta pe cale,
Cu El ca să te clatini, vre-o dat nu vei putea,
În locuința morții, nu lasă niciodată,
S-ajungă nici-un suflet, ce-i după voia Sa.

Găsește-ți în nădejde, odihnă-ntotdeauna,
Și nu privi în urmă, de vrei să întâlnești,
Privirea cea duioasă, mereu ce este blândă,
Ce este după zare, spre ea să te grăbești.

Să-ți fie desfătare, cuvântul și porunca,
Să poți să treci de valul, de viață ce-i adus,
La mal tu vei ajunge, de ai acea credință,
Că valul potolește, un glas venit de sus.

Să te oprești când strigă, atunci când se aude,
Să vezi câtă putere, acel glas poate-avea,
El poate ca să mute și munții dar și timpul,
El poate ca să schimbe, și orice vreme rea.

Să-l ai mereu pe Domnul, în inimă pe cale,
Și-n gând să-l porți întruna, oriunde te-ai afla,
Doar El poate din ceruri, a coborâ lumina,
E Domnul îndurării, și ție ți-o va da.

Cu El tu vei ajunge, în zări îndepărtate,
Cu El avânt spre ceruri, mereu tu vei avea,
Pe aripi de iubire, spre Țara-ndepărtată,
Prin vremurile vieții, Să zbori tu vei putea.
Amin