Să învăț să fiu ca Tine

Să-nvăț ce e Cărarea.
Pe drumul Tău cel drept
Să pășesc înțelept,
Venirea Ta s-aștept.

Să-nvăț ce e Cuvântul,
De Tin' să nu mă las.
Să strâng în al meu vas
Cuvânt în orice ceas.

Să-nvăț ce e iubirea
Când crucea grea o port
Și-n mine să socot
Că Tu ești totu-n tot.

Să-nvăț ce e uitarea
Când ochii mei au plâns
Și inima a strâns
Amarul din ascuns.

Să-nvăț ce e tăcerea
Când mulți alții vorbesc
Și râd, și chicotesc,
La colțuri clevetesc.

Să-nvăț ce e cântarea
Născută în suspin
C-atunci voi ști să vin
La tronul Tău divin.

Să-nvăț ce e răbdarea
Când toate stau în loc,
Nu 'naintez deloc
Și sunt trecut prin foc.

Să-nvăț ce e tristețea
Când stau îndepărtat
Și sunt mereu plecat,
Pe căi înstrăinat.

Să-nvăț ce-i bucuria
Când vocea Ta aud
Și-atunci am să surâd,
Cu cerul am să râd.

Să-nvăț ce-i suferința
Ce Isus a-ndurat
Ca să nu uit vreodat'
De unde m-a scăpat.

Să-nvăț ce-i ascultarea
De sfatul Tău ales
Ca astfel al meu mers
Va fi cu rost și des.

Să-nvăț ce-i mulțumirea
Când Tu îmi dai puțin
Că de te am pe Tin'
Am totul pe deplin.

Să-nvăț ce-i dăruirea.
Să dau din banul meu
Celui care din greu
Se zbate pentru-n leu.

Să-nvăț ce-i închinarea
În rugă când mă plec.
Cu Tine să petrec
Clipe de har ceresc.

Să-nvăț ce-i alinarea
Când trupu-i ostenit
Că-n tihnă-n asfințit
De Tine sunt păzit.

Să-nvăț ce-i umilința.
Mai mic să fiu oricând
În fapte și în gând,
Din timpul meu jertfind.

Să-nvăț ce-i lepădarea
De patimi și plăceri.
Să nu mai port poveri;
La toate să spun 'ieri'.

Să-nvăț ce-i pocăința
Cu lacrimi să stropesc
Viața-mi și să cresc
În ce-i duhovnicesc.

Să-nvăț ce-i libertatea
Când robul tuturor
Voi fi și astfel să mor
De min' , să fiu al lor.

Să-nvăț ce-i biruința
Când voi ajunge acas'
Și-n urmă am să las
Trecutul fără glas.

Să-nvăț sa fiu ca Tine
Și visul meu mereu
Și stea, și curcubeu
Tu să fii Domnul meu.