Să fim oi nu câini pe margini

Timpul cel din urmă este, cel care a fost vestit,
Se-mplinește azi cuvântul, ce de Domnu-a fost rostit.

Se răcește și iubirea, la-nceput ce clocotea,
Nu există unitate, cum prin Duhul sfânt era.

Strigă Domnu-n adunare, între noi să ne iubim,
Dar nu-i auzit căci iată, ura spune c-o sădim.

Spune El că vrăjmășia, între noi a apărut,
Și ne vrea cât mai îndată, ca să fim ca la-nceput.

Strigă despre-ajutorare, însă alergăm din zori,
Numai pentru noi să strângem, a pământului comori.

Strigă chiar și despre milă, însă milă nu avem,
Căci de văduva sărmană, și orfan azi mulți uităm.

Ca să lepadăm mândria, El ne spune ne-ncetat,
Dar de gâturile-ntinse, Domnul nu e ascultat.

Nume mare-n adunare, e o haină... nu Isus,
Și mirosul lumii este, astăzi el de noi adus.

Trist e Domnul căci El vede, cât azi ne-am îndepărtat,
De-adevarul ce odată, pentru noi El l-a lăsat.

Vede luptele cum frații, luptă pentr-un loc mai sus,
Uită că acel din frunte, este locul Lui Isus.

Vede bârfa ce aduce, dezbinare între noi,
Slava omului o vede, căci azi mulți se cred eroi.

Vede vorbele-aruncate, care lasă-n urma lor,
Lacrimi multe... tulburare, dar și rănile ce dor.

Și ne cere ca vorbirea, dreasă să ne fie ea,
Să aducă vindecarea, ce cuvântu-o poate da.

El ne cere de iubire, și de milă să fim plini,
Să fim oi în a Sa turma, să nu fim pe margini câini.

Să luăm bine amine, ce ne spune Dumnezeu,
Să nu-L întristăm noi astăzi, ci să fim în placul Său.

Fără înălțimi căci Domnul, nu la față va privi,
Ci la cel care pe cale, numai Lui îi va sluji.

Să-mbrăcăm cu toții haina, umilinței și să stăm,
Jos la cruce-n unitate, doar pe El să-L așteptăm.

Ca atunci când va revine, gata să fim de-a pleca,
Să rămân-aici niciunul, Domnul nostru nu ar vrea.
Amin