text Poezii crestine

S-ajungi fiu al Tatălui

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Blandu Ioan
S-ajungi fiu al Tatălui


S-ajungi fiu al Tatălui
Viața-ți predă lui Christos
Conduita Fiului
S-o-nsușești meticulos

El nu-ți cere sacrificiu
Fiindcă însuși s-a jertfit
Când al morții crunt supliciu
Suportând ne-a mântuit

Și-ar vrea din lumea lui Satan
Să nu iei nimic de bun
Nu fi iubitor de ban
Nu sta-n mândria-i de nebun

Ce promiți înfăptuiește
Și verifică de-i bine
Fiindcă Domnul Te iubește
Are-ncredere în Tine!

Respectă-i poruncile
Și în viață le aplică
Însușește-ți legile
Calea calcă-I fără frică

El iubește îndrăzneții
Care cred al său Cuvânt
Luminând negura ceții
Ce se-ntinde pe pământ

Cei Ce-n Domnul au credință
Trec de orice barieră
Dumnezeu a lor ființă
O sfințește-ncât prosperă

Învinge ca oștire mică
O oștire-oricât cât de mare
Căci se-aruncă fără frică
În cea mai rapidă vâltoare

Și întotdeauna-nving
La a DOMNULUI chemare
Victorii răsunătoare
Prin care lumea cuprind

Astfel atunci când ne sfințim
Toate-nvingem prin credință
Trecem orice neputință
Când ne rugăm și postim

În acest fel Mucenicii
Ofereau mari sacrificii
Urmând Calea Domnului
Spre slava Sionului

Încât puterea celui rău
Ei repede-o-ngenunchiau
Și de la Prințul iudeu
Multe binecuvântări primeau

Și noi azi cu al Său Sânge
Putem lumea a o învinge
Pierdem viața trecătoare
Să zburăm mai sus de soare

Unde are Domnul casă
Că nici o oaie nu lasă
O caută după urmă
Și-o aduce-n marea turmă

Tatăl glasul Său l/ascultă
Și citește-n cartea legii
Viața pământeană scurtă
O umple de privilegii

Nu pentr-un merit aparte
Ci doar pentru al Său Nume
Și ne dă nouă nou nume
Pe care nu-l știe nime

Pe o pietricic-anume
Și-o viață fără moarte
În grădină nu departe
Dar! ... departe de păcate

Blându Ioan
11.07. 2025.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>