text Poezii crestine

S-ajungă a ta cântare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Iany Laurenciuc
S-ajungă a ta cântare
La porțile luminii,
Nu-ți trebuie volum mare,
Nici voci de vioare
Așa cum cred azi unii.

Îți trebuie mai mult...
Cântarea nu-i doar artă.
De n-ai în urmă-un trai plăcut
Sau un prezent de"nou născut",
Zadarnică e truda toată.

Când preamărești pe Împărat
Cu toată inima, cu gura,
Cu-n cuget sfånt, neîntinat,
Abia atunci simți că-ai cântat
Cum spune și scriptura.

Căci doar celui neprihănit
Îi șad cântările de laudă.
De ești statornic și smerit,
Cåntarea zboară în zenit,
Ca fulgul de zăpadă.

De s-a născut în tin"vreun gănd
De fală, de înălțare,
Lucrarea ta va fi n- curând
Testată-n foc și seceri vânt,
După o viață de cântare.

De vrei să cånți ca și David,
Ca Moise, sau Debora,
În nopți târzii rămâi pe zid,
Cântarea celui neprihănit
Străbate-va Aurora.

Cåntarea este rugăciune,
Sau laudă, mulțumire.
Prin cânt te-nalți spre zări senine
Și plânge sufletul în tine
Vibrând de bucurie.

Cânați cântări de biruință,
S-au înmulțit cele de jale.
De parcă n-am avea credință
Că după nori de suferință
Pe boltă iarăși va fi soare.

Cânați ca-cei dintài creștini
Ca Ana, în ziua biruinței,
Să știe și-ai noștri vecini
Aici noi suntem peregrini,
Spre patria făgăduinței.

Să-i cânte orișice suflare
Și-acei ce nu au grai,
Cåntările-s mărgăritare,
Perle de preț ce au valoare
Aici, și-n ceruri sus, în rai.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>