S-a stins pe munte o făclie

Cum suflă de la miazănoapte vântul,
Bătând parcă încet pe la fereastră,
O veste tristă-a străbătut Pămâtul:
"Un sfânt s-a dus în Cer din lumea noastră"

Purtat de îngeri spre o altă Ţară,
Mai sus de nori în zările senine,
În veşnica dorită primăvară,
Dintre cei sfinţi, s-a dus un om de bine.

"S-a stins pe munte încă o făclie"
Ce-a luminat şi-n vremurile-amare,
Un vechi condei a încetat să scrie,
Frumoase melodii, nemuritoare.

O mână frântă de puteri barbare,
Ce-a scris atât de mult despre iubire,
Fiinţa şlefuită-n încercare,
Ne va rămâne dulce amintire.

Oamenii răi l-au pus în închisoare,
Cu mâinile în lanţuri blestemate,
I-au pus poate şi lanţuri la picioare,
Dar cântecele lui n-au fost legate...

Cu cât era mai mare suferinţa,
El a-nălţat spre cer în armonie
Cântul de laudă, netrădând credinţa
Lăsată sfinţilor pentru vecie.

Isus i-a fost nădejdea neclintită,
Prieten drag din zorii tinereţii,
Şi cu o râvnă nemaiîntâlnită,
L-a proslăvit pân-la sfârşitul vieţii.

"S-a stins pe munte încă o făclie"
Şi multora le va lipsi căldura
Ce-o răspândea în jur cu bucurie,
Prin dragostea ce i-a marcat făptura.

Isuse drag, ascultă rugăciunea,
Robului tău plecat în veşnicie,
Şi dă celor aleşi înţelepciunea,
Ca să-ţi slujească-n toate numai Ţie.

Iulie 2007 Ilie Belciu