text Poezii crestine

S-a stins o candelă-n tăcere

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
S-a stins o candelă-n tăcere,
Dar nu s-a stins în veșnicie,
Căci sufletul urcat la ceruri,
Trăiește-n sfântă bucurie.

Deși ne dor aceste clipe,
Și golul greu adânc ne-apasă,
Credința ne ridică ochii,
Spre casa Ta, cereasca casă.

Tu, Doamne, ești doar alinare,
Și drum în noaptea cea mai grea,
Iar moartea nu-i decât o poartă,
Spre tot ce viață va avea.

Primește sufletul în pace,
În mila Ta cea făr-apus,
Și dă-i odihnă lângă Tine,
În Țara celor ce sunt sus.

Iar nouă, celor plini de doruri,
Dă-ne credință și răbdare,
Să ducem crucea vieții noastre,
Cu inima în închinare.

Și când va fi chemarea noastră,
La ceasul rânduit de Tine,
Să ne unim cu toți în slavă,
În veșniciile divine.

În cor de îngeri și lumină,
Să regăsim ce am pierdut,
Să nu mai fie întristarea,
Nici dorul greu, nici timpul mut.

Acolo unde pacea-i vie,
Și dragostea-i fără sfârșit,
Vom sta cu toții împreună,
În harul sfânt, necontenit.

Nu va mai fi nici-o durere,
Nici umbră rece pe obraz,
Ci doar cântări de bucurie,
Și liniște fără necaz.

Căci Tu ești Alfa și Omega,
În Tine totul se-mplinește,
Iar viața noastră trecătoare,
În veșnicii se regăsește.

Ne-ai fost și drum, și adevărul,
Și sprijin sfânt în orice clipă,
Iar azi, când plângem despărțirea,
Ridici privirea obosiă.

În Tine vom purta noi dorul,
Și rana inimii zdrobite,
Căci Tu prefaci în mângâiere,
Dureri ce par că-s nesfârșite.

Rămâne vie amintirea,
Și chipul blând, nevinovat,
Dar știm că-n slava Ta cerească,
E sufletul ce a plecat.

În fiecare rugăciune,
Îl vom purta în gând curat,
Până la clipa revederii
În locul sfânt, adevărat.

Iar când cortina vieții cade,
Și timpul nostru va sfârși,
Ne vei uni din nou, o, Doamne,
În veci de veci cu Tin' vom fi.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>