S-a aprins în mine dorul

S-a aprins în mine dorul,
De-acel loc din veșnicii,
De-acea zi în care Doamne,
Pe un nor o să revii,
S-a aprins... și arde tare,
Azi în inimă un dor,
De acasă, și avântul,
Înspre ea mi-l iau în zbor.

Arde flacăra aprinsă,
De-o dorință arzătoare,
De-a vedea cum răsăritul,
Vre-un apus el nu mai are,
De-a vedea cum bucuria,
Este fără de sfârșit,
De-a vedea cum mângâierea,
Este ea un infinit.

Pieptul flacăra mi-l umple,
Inima în ea-i aprinsă,
Și în flacăra ce arde,
Nu va fi nicicând învinsă,
Căci e flacăra iubirii,
Stinsă ea nu poate fi,
Căci dorința arzatoare,
Este ea... de a iubi.

Vreau să fie cât mai mare,
Para focului aprins,
De-acel dor de veșnicie,
De-a ajunge-n Paradis,
Vreau să ardă de iubire,
Inima să îmi topească,
Acea dragoste ce este,
Ea de sus... nu pământească.

Vreau ca să mă înfășoare,
Vreau mereu doar să iubesc,
Vreau să iert întotdeauna,
Pe pământ cât eu trăiesc,
Dragostea vreau să îmi fie,
Hrană dar și așternut,
Nelipsită vreau să fie,
Chiar acum... nu în trecut.

Vreau ca mie să îmi fie,
Dragostea o dimineață,
Ce-mi aduce ea un zambet,
Ce n-ascunde-un plâns pe față,
Vreau să fie ea și luna,
Ce-i pe cer în noapte-adusă,
De iubire printre astre,
Ea în noapte este pusă.

Vreau să fie ea... iubirea,
Cea pe care o-ntâlnesc,
Din al zorii dimineții,
Până când iar ațipesc,
Fără ea nu îmi vreau viața,
Fără ea... nu vreau să fiu,
Viața fără de iubire,
Este-un veșnic ea pustiu.