Ruth

În plină zi, când arşiţa de soare
Usca pământul cu-a lui raze calde;
Eram la câmp din zori pân’ la-nserare
S-adun’ şi eu pe urmă spice coapte!

Străină sunt, pe câmp la secerat;
Departe de al meu popor şi ţară,
Aşa o Moabită-a cugetat;
Căci era cald şi era-n plină vară.

Cu jurământ legată de-a ei soacră
Cuprinsă de tristeţe şi apăsare,
Rut o urmează chiar de viaţa-i acră!
Avea speranţă la o transformare.

În Betleiem, cerul mi se apleacă
Şi parcă sunt chemată la viaţă,
Stăpânul Boaz privirea şi-o aruncă
Ca să mă vadă desluşit la faţă,

E o străină-n arie-mi la spice,
În urma lucrătorilor din câmp!
Nedumerit, privirea şi-o întoarce
Şi frământări îi năpădesc prin gând.

- Vino şi mâine îi vorbi Boaz
Ca să culegi tot pe al meu ogor,
Iar când sudori vor curge pe obraz
Bea apă şi tu, din al lor ulcior.

Cu braţul plin sub povară lăsat!
Se îndreapta înspre casă, Moabita,
Cu piciorul mărunt de mirişte brăzdat
Păşea mereu, căci duhu-i tresălta!

Aducea pâine, pentru ziua ce vine
Şi povestea purtată pe aripi de vânt,
Cum Boaz o aflase de unde aparţine;
Şi toată-ntâmplarea-i trecu-se prin gând.

Iar acasă cine-va o aşteptă-n pridvor
Era mama lui Mahlon, fostul bărbat,
Încep a povesti cu patimi şi dor,
Uitând de durerea pe care-au lăsat.

Uitat-au de moarte , cât şi de mormânt
Se făcu-se tăcere, în noaptea-nstelată,
Betleemul aşternuse din nou un cuvânt
Căci Rut v-a ajunge o fiinţă-nsemnată.

Lăsa-ta ea casa, lăsa-ta şi ţară
Şi zei pe care în Moab îi avea,
Gâsi-ta în schimb, că în viaţa amară
Dumnezeul lui Israiel, I se revela .

Se va scrie de tine în suluri şi cărţi
Femeie cu sufletul nobil şi blând,
Din tine vor ieşi, mari, împăraţi,
Aşa-ţi v-a fi soarta cum scrie-n Cuvânt.

Un Prinţ v-a apare pe firul vieţi
După multe generaţii trecute
Şi-Acela e Domnul, e Domnul dreptăţi
Prin El avem şi noi o punte,

Prin El avem harul măreţ să găsim
O cale ce ne duce spre ceruri,
Prin EL noi urcăm înspre cerul sublim
Şi cu El vom trăi noi de-apururi.

27.09.2008