RUSALII

RUSALII

A coborât un foc fierbinte
pe fiecare nou creştin
de ziua Cincizecimii Sfinte
când S-a vărsat Duhul divin.

Şi s-a cutremurat şi locul
acela unde se rugau
creştinii cei dintâi, când focul
şi vuietul îi aprindeau.

Vorbirile în limbi străine,
glossolalia lui Isus,
poeme dragi din zări senine
cum de când lumea nu s-au spus.

Îi asculta norodu-afară
uimit sau batjocoritor,
în ceasul roadelor de vară
şi de rusalian decor.

Se exersau cu-nţelepciune
divine daruri şi puteri.
Şi-acestea doar puteau s-adune
şi lacrimi grele şi dureri.

Vorbeau apostoli plini de Duhul,
vestind pe Mesia cel viu.
Părea că fierbe-ntreg văzduhul
ca râurile în pustiu.

Şi oameni strânşi la sărbătoare,
de dorul după Rusalim,
îi ascultau plini de ardoare,
sorbind mesajul cel sublim.

Şi fiecare-n a lui limbă
şi poate chiar şi-n dialect
văzu cum Domnul nu Se schimbă
ci este bun, milos, perfect.

Deodată Petru se ridică
ca martor viu pentru Cristos
şi fără nici un fel de frică
chemă poporul cel de jos.

El tălmăceşte revărsarea
promisă şi de Ioel
şi cum aceasta e lucrarea
Eternului Emanuel,

Cel care-a suferit pe cruce
pentru noi toţi cei vinovaţi.
Şi de-L primim azi la răscruce,
prin Duhul slavei suntem fraţi.