Rugăciunile mamei mele

Și-acum se vede un licăr printre stele,
Traiectoria de lacrimi și suspine,
Durerea și dorința mamei mele,
Mijlocind la Isus pentru mine.

Am fost înțepenită-n în nepăsare,
M-a văzut pierind la margine de hău
Și întețise focul pe altare,
Jertfe aducând mereu, Lui Dumnezeu.

Mă îndemna să cer înțelepciune
Și îmi vorbea de moarte prin păcat,
Dar eu credeam că faptele-mi sunt bune,
Căci nu vedeam ce-amar m-am înșelat.

Parcă o văd și-acum pe mama mea,
Cu o lumină sfântă pe obraz,
Cum, prin vorba ei, Isus duios curgea,
Neînțeles, ea Îl iubea-n necaz.

Așa m-apropiai încet de-altare,
Din milă, din ceva ne înțeles,
M-am trezit mergând pe urmele sale,
Intrând deodată în alt univers.

Era o Stâncă, în Ea erau toți frații,
Păreau un lan se legănau deodată,
Așa se sprijineau unii pe alții,
Încununați de Dragostea curată.

Lacrimi de căință, fața mi-au udat
Divina Stâncă, o mână mi-a întins,
M-a strămutat în locul minunat,
Cu pas pornind pe plai de Paradis.

Acum iar, ciclic, totul se repetă,
O mamă plânge cu durere mare,
Se-anunță Domnu-n sunet de trompetă,
Copiii ei mai stau în nepăsare.

Dar am credința că Isus ne-ascultă,
Deci mai cu foc să ridicăm altare,
Să nu cedăm, neobosit la luptă!
Căci va veni și ziua de-ndurare.

Amin!