Rugăciunea lui Isus

Se înșirau ultimele clipe din ceasurile scrise,
Priveau învățăceii muți spre-nvățătorul lor,
Ultimele sfaturi căpătau nuanțe strălucite,
Când, la cinare, întristarea forma tăcut decor.

Trei ani și jumătate-au curs, ușor, pe unda vieții,
Iar Galileenii, -ngândurați, sorbeau mesajul sfânt;
Se încheiase-ucenicia, iar dulcile povețe
Le prevestea examinarea, probarea-ntr-un "curând".

Hristos privea cu-nduioșare la cei lăsați în lume,
Căci cea dintâi lucrare scrisă a împlinit-o, brav,
Urma Jertfa cea mai sublimă, salvarea omenirii
Și reînălțarea către Slavă, în neomenesc extaz.

Nu cuiele și nici trădarea-l preocupau pe Domnul,
Ci frații Lui, rămași în lume, apostolii firavi:
"Mă duc, dar nu vă las orfani, căci las Mângâietorul
Să vă conducă, să vă-ndrume în lipsuri și necaz."

"Nu vă-ntristați!", suna mesajul, "că-i de folos plecarea
Mă duc să pregătesc un loc în Țara făr' Apus,
C-Acolo unde Sunt, să fie și cel demn de slujirea
Încredințată pentru-o vreme de Tatăl Meu, de Sus.

Veni-vor prigoniri și ură, dar voi să nu vă temeți,
Ci ancorați-vă-n iubire de frate, de vrăjmași...!
Nu-i dragoste mai mare-n lume ca dragostea jertfită
Și viața dată pentru altul, ca vrednici de urmași..."

Și-apoi, Isus, 'nălțând privirea, la Tatăl, cu iubire,
În închinarea cea solemnă-și vărsă Cerescul Glas;
N-a existat în lumea asta mai 'nălțătoare clipe
Ca rugăciunea izvorâtă-n al Cinei sfânt popas.

"O, Tată, a sosit și ceasul! Lucrarea-i terminată,
Deci, proslăvește Fiul Tău, cum Eu Te-am proslăvit!
Așa cum Tu I-ai dat putere peste-orișice făptură
S-aducă veșnica viață în timpul împlinit.

Căci viața veșnică-i aceasta: Cunoașterea pe Tine,
Ca Singur Dumnezeu, ca Tată, și pe Trimisul Tău;
Eu mi-am sfârșit deci misiunea, lucrarea mea din lume,
Sfințește-i Tu pe cei rămași! Păzește-i de Cel Rău!

Cuvântul Tău le-am dat povață celor aleși de Tine,
Ai Tăi erau și Mi i-ai dat, iar Voia Ți-au primit,
C-au cunoscut că M-ai trimis, când am ieșit în lume
Să-Ți proslăvesc Numele Mare, prin tot ce-am săvârșit.

Eu pentru ei Mă rog, că sunt ai Tăi pe totdeauna
Și m-am sfințit, ca ei sa fie, în Adevăr, sfințiți;
Păzește-i Tu, pe toți aceștia și fă să fie Una
Cum Tu, o, Tată ești cu Mine, în Har fie uniți!

Căci nu mai sunt în lumea asta, dar ei rămân aicea
Și lumea-i va urî, precum pe Mine m-au urât,
Dar, leagă-i Tu-n dragoste sfântă, să vadă omenirea
Și-așa să creadă că pe Mine-n iubire M-ai trimis!

Sfințește-i Tu în Adevăr, prin Sfânt Cuvânt în viață
Și fă ca unde Sunt, să fie și-acei ce Mi i-ai dat
Unește-i, Tată, ca dovadă iubirii neclintite
Ce, înainte de creație, în Tine am aflat!

Și nu mă rog doar pentru ei, ci pentru toți ce-odată
Prin ei sau prin cuvântul lor pe Tin' Te vor afla,
Păstrează-i, pentru veșnicie, în Duhul Tău, povață
Lăsând din dragostea cea vie în tot ce va urma!..."

..............................................................................

Ce haruri sfinte, ne'nțelese au izvorât din rugă!...
Și ce iubire pentru-ai Săi a dovedit Isus!...
Dar, ce profetic e mesajul, ce-n pledoaria-I scurtă
L-a prevestit pentru urmași în timpul ce s-a scurs.

Că multă ură-n creștinism a succedat Jertfirea
Și lupte aprige, nestinse, au întinat pe mulți,
C-atâtea schisme, fără noimă-ntre cei ce, cu mândrie
Se cred învredniciți să-și spună, în Domnul, "ucenici"...

Voi, frați creștini, chemați de Domnul să răspândiți iubire,
Nu v-avântați, prea dârji, în lupte interne fără rost!
Hristos a sângerat ca voi să dovediți jertfire,
Nu ură sau zvoniri ca-aceea ce vor rămâne jos.

Nu condamnați pe cei ce-s slabi, nu clevetiți cu sete
Și nu clădiți grupări stricate să atacați pe frați!
Nu frații ni-s vrăjmașii noștri, nu sângele și carnea,
Ci pofta neagră și păcatul, cu ei să vă luptați!

Cum va cunoaște lumea asta că Dumnezeu ni-e Tată,
Când, împărțiți, ca și păgânii, ne războim murdar?!...
Să ne trezim, să revenim la dragostea întâie
Cât încă-i vremea pocăinței și-al reprimirii Har!

Nu-i oare aspră făr'delege a-i ponegri pe frații,
Pe care Înșuși Domnul nostru i-a investit la jug??
De ce ne conturăm partide și ne luptăm, fățarnic,
Cu slujitorii care astăzi ne cârmuiesc, prin rugi?

Voi, Diotrefi ne'nduplecabili, cât risipi-veți turma
Ce-n Sânge Sfânt a fost spălată, cu lacrimi, pe Calvar?!...
Când conteni-veți alunga și lepăda iubirea
Pe baze doctrinare reci și legalism brutal?!

Sau, câte erezii ușoare s-or răspândi în turmă
De-un Dumnezeu prea iubitor a pedepsi-un păcat?!..
Iubirea nu e toleranță, nici compromis cu zgură,
Nici gnosticism occidental în gândul întinat.

Iubirea-i sfântă dăruire-n nădejdea ridicării,
Iubirea-i jertfă curățită pe-altar neîntinat,
Iubirea-i ploaia cea târzie, noianu-nseninării,
Iubirea-i El, Modelul nostru, Hristosul înviat.

De-om ști iubi așa ca Domnul, n-am căuta motive
Ci, ancorați în dăruire, vom învăța trăi,
Căci, prin Cuvânt, porunca Lui e să avem IUBIRE,
Acei ce vor trăi ca El, cu El vor moșteni.

Adună-te, popor preasfânt, e vremea ridicării,
E vremea cernerii, de foc, puțini vor rezista;
Hristos ne cheamă la jertfire, de "sine" renunțare,
Predare, fără compromisuri, la-mpărăția Sa!

Iubiți, rugați-vă, salvați, nu învrăjbiți mulțimea,
Ci curățați-vă, voi, toți salvații prin Hristos,
Să dovediți întregii lumi, c-oricâtă-i ispitirea,
Nebiruit e, pe vecie, al Dragostei prinos!

Amin