Rugăciunea de pe urmă.

În ceasul greu, cu fața spre senin,
Isus vorbea cu Tatăl Său divin.
„O, Tată bun, Eu ceasu am împlinit,
Pe cei ce Mi i-ai dat, i-am ocrotit.”

​Din lumea asta plină de durere,
El Își îndreaptă ochii către cer,
Ca sa le dea ultima mângâiere,
Căci pleacă Sus și ucenicii-i pier

​Din dragoste curată și curaj,
El Se roagă pentru noi, cei mai slabi,
Să nu cădem în pofte ca in gropi,
Să trecem teferi prin acest pasaj.

​Și cere ca să fim cu toții o casă,
O singură iubire să ne lege
Să fim o mare inimă întreagă,
Iar pacea Lui la masă să ne așeze.

​„Ei nu sunt din această lume rea,
Așa cum nici Eu Însumi nu-s din ea.
Păzește-i, Tată, în Numele Tău Sfânt,
Cât vor mai merge pe acest pământ.”

​Trimite-le Tu astăzi mângâiere,
Prin Adevărul Tău fără de pată,
Căci lumea le va da doar o durere,
Dar Tu Îi vei primi ca un bun Tată.

​O mare rugăciune Își mai lasă,
Să nu fim singuri în necaz și plâns,
Iar când credința pare că s-a stins,
Lumina Lui să ne aducă acasă.

​Părinte drag, Eu Îți slujesc mereu,
Și Vreau ca acolo unde sunt și Eu,
Să vină toți acei ce M-au urmat,
Să vadă slava ce Mi-ai dat.

​Să fie toți o inimă curată,
Așa cum Noi suntem de la început,
Să vadă lumea ce s-a petrecut,
Că Dragostea a biruit încă o dată.

​Și nicio umbră să nu-i mai despartă,
Să poarte-n suflet doar un singur dor,
Căci pentru ei Păstorul lor Cel bun,
Își dă și viața, doar de mila lor.