text Poezii crestine

Rugăciune

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Emanuel Hasan
De n-ai fi fost de partea mea iubitul meu Isus,
De nu m-ai fi ținut la piept știu c-aș fi fost răpus. .
De-atâtea ori a vrut cel Rău să-nghită ființa mea
Și tot încă de-atâtea ori m-ai luat în mâna Ta!
Chiar când simțeam că-s părăsit și voi cădea zdrobit,
O mână care n-o vedeam de rele m-a păzit! . .
Și mi-ai vorbit apoi din cer: "Fiu drag, nu te-am lăsat
Nu am îngăduit mai mult și-n brațe te-am luat!
Un plan mârșav al celui Rău te-ar pune la pământ,
De n-ai lucra cum Eu am spus prin sfântul Meu Cuvânt!"
Așa e Domnul meu iubit, Tu totul știi și vezi
Tu zi și noapte, ne-ncetat, asupra mea veghezi!
Asupra mea și-a celor dragi, îngeri de gardă-ai pus
Și o protecție-a Sângelui ce pe Golgot-a curs!
Acum mai mult ca niciodat' mi-arăți cât mă iubești,
Mi-arăți și planul celui Rău, văd cum mă ocrotești!
Din mâna Ta privesc în jos și văd prăpastia
Și realizez ce mult depind acum de mila Ta!
O, Domnul meu... de m-ai lăsa, Te-aș mai putea slăvi? . .
Nu, nicidecum, căci trupul meu fără suflare-ar fi! . .
De-aceea vin în fața Ta și-Ți cer Isus iubit,
Ca înc-odată să mă ierți de tot ce Ți-am greșit. .
Mă spală-n Sângele vărsat pe cruce la Calvar,
Pe mine, pe cei dragi ai mei, fiii salvați prin Har!
Și casa mea pune-o, Isus, la adăpostul Tău,
Sub adăpostul Sângelui, departe de-orice rău!
Și lasă îngerii din cer să-mi fie ca un scut,
Ca și o gardă-nconjurând cetatea mea de lut! . .
Să nu ma lași Isus iubit. . , să nu mă lași nicicând,
Ci ține-mă neîncetat în brațul Tău cel sfânt!
Cu toți cei dragi din casa mea aș vrea să fiu păzit,
Stând sub pecetea Sângelui pe crucea grea jertfit! . .
Să nu mă lași vreodat' Isus să mă îndepărtez,
Să ies de sub pecetea Ta, să nu Te mai urmez. .
Căci bine știu că de-aș pleca aș fi un om pierdut
Și aș rămâne pentru veci jos, printre stânci căzut...
De-aceea legamântul meu cu Tine-l înnoiesc,
Vreau să trăiesc ca fiu al Tău, ce spui Tu să-mplinesc!
Și până vine marea Zi când sus mă vei lua
Mă ține cu cei dragi ai mei Isuse-n mâna Ta!
Amin.


Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Cinstea!
`Cinstea! , `O Haină Sfânta și curată.Dar de mult în cui uitată.Prăfuită și zdrențuită.Din vremi străvechi.Tot mai ciuntită.De mulți oameni lepădată!Să fii cinstit nu înseamnă să aștepți să te cinstea... Citeste mai mult >>
Meniul zilei!
`Meniul zilei! `În toată glazura răului.Caută esența binelui.În tot ambalajul acestei lumi.Dovedește tu, că sunt și oameni buni.Dacă pretinzi că știi ceva.Mai bine taci.Păstrează bine. !Până nu ți se... Citeste mai mult >>
În preziua judecății
În preziua judecății! ...Ieșua, este vremeaCând ne-arăți deslușitDin ce trebuia să vină,Cât din vremi, s-au împlinitAi trecut greutăți multe,Și Doamne, nu ne-ndoim,Că revii, ca un drept jude,Milostiv... Citeste mai mult >>
Orice genunchi, se va pleca!...
Orice genunchi, se va pleca! ...Hristoase înaintea TaLumea, va îngenuncheaȘi cei buni, dar și cei răiSub focul ochilor Tăi! ...Fiindcă ești, în ochii lorFiu al, DumnezeilorCei Preasfinți și-adevărați,... Citeste mai mult >>
Ca o lume ordonată(BIS)
Ca o lume ordonată(bis)Ca o lume ordonată,Prin ruperea peceților,Se deschide-o lume mată,Sub imperiul Leilor,Lucruri mari și mișcătoare,Le arată-n, stare FiaraPocnete îngrozitoare,Aprind focul și ocar... Citeste mai mult >>
Luna plină!...
Luna plină! ...Galbenă ca un bostan,Unul, negrăit de mare,Luna dup-un, paravanDe aburi gravă apare.Nopțile, cu lună plină,Pentru mulți, sunt un calvarNu știu cum, dar ea animăVieți, prin insomnii de... Citeste mai mult >>
Bucurie rară
Bucurie rară!Azi sunt foarte fericit,Simt că, Tu, m-ai mântuitMerg pe-un drum de bucurie,Grație Ție jertfa vie! ! ...Tu îmi ești în suflet, Sol,Domn al dumnezeilor,Fericit sunt că Te știuLângă mine-a... Citeste mai mult >>
Spovedanie!!!...
Spovedanie! ! ! ...Cum aș putea să uit, IsusSacrificiul, Tău, făcut pentru mine? ,Cu alte cuvinte, cum se cuvine,O clip-am rătăcit, nefiindu-Ți supus! ...De nu scriam lucrul acesta,Duceam o povară p... Citeste mai mult >>
Vorbind cu Inima
O, inimă amar îndurerată,Ce nu cunoști tu pacea nicidecumȘi nici n-o s-o cunoști tu vreodată,De n-ai să ieși din starea care ești acum.Tu ai dorințe, scopuri din belșugȘi pofte fără număr,Dar porți pe... Citeste mai mult >>
Yehova nisi
Yehova nisi,Te preamărim tot timpulStăpâneYehova,Că, ne-ai creat cu chipulȘi-asemănarea Ta!Două făpturi umaneDin care ne trăgeam,Greșit-au groaznic DoamneȘi Eva și Adam...Creați nemuritoriAvând zile... Citeste mai mult >>