Rugăciune

O, Părinte-al nost' din ceruri
Ca de-atâtea ori şi-acuma în genunchi cu umilire,
Noi Ţi-aducem, printre lacrimi, rugi fierbinţi de mulţumire

- Mulţumire că şi-n ziua ce se duce, Tu, Isuse,
Datu-ne-ai îmbelşugarea bucuriilor nespuse.
Şi ne-ai ocrotit viaţa cu puterea mâinii Tale,
Să urcăm mereu spinoasă, dar slăvita-crucii cale.

- Mulțumire că pe umeri ne-ai pus dulcea ta durere,
Să putem simţi duioasa mâinii Tale mângâiere.
Că făcutu-ne-ai să trecem văi de noapte şi tristeţe,
Să putem privi pe urmă slava sfintei Tale feţe.

Uneori ne-ai dat să plângem lacrimi grele și amare,
Să ne-nseninezi pe urmă faţa-n dulcea Ta cântare.
Ne-ai lăsat pe-o clipă-n urmă de necaz şi de urgie,
Să ne copleşeşti pe urmă cu atâta bucurie.

Pogorâtu-ne-ai o clipă prin a lumii joasă pleavă,
Tocmai ca să poţi pe urmă să ne-nalţi pe culmi de slavă.
Ai lăsat să ne lovească palme grele de-ncercare,
Numai spre-a simţi pe urmă a Ta duioas-alinare.

Pe lovita noastră faţă să-Ți pui sfânta-Ți sărutare,
Să ne răsplăteşti puţina noastră umbră de răbdare.
Cu belşug de fericire şi de binecuvântare.
O, de-acum, sfinte Doamne, pentru vremea care vine,
Calda noastră rugăciune se îndreaptă către Tine.
Să-ntăreşti dorinţa noastră de-a rămâne pân' la moarte,
Purtătorii vieţii sfinte, mai departe, mai departe.

Să călcăm pe urma urmei Tale-nsângerate,
Plini de fericirea celor prigoniţi pentru dreptate.
Şi dacă mărturisirea Dragostei şi-a Jertfei Tale,
Ne-ar aduce vieţii noastre alte suferinți în cale,

Te rugăm atunci în faţa feţei noastre-nlăcrimate,
Să răsari o clipă Slava Fericirii Minunate.
Şi-i de-ajuns din măreţia strălucirii Tale-o rază,
Pe-nnoptarea suferinţei şi-ncercării să ne cază.

Ca nădejdea să ne-nalţe, să ne poarte, să ne crească,
Peste orice-mpotrivire şi cruzime omenească,
Ochii noştri, sus spre slava veşniciei Tu ni-i ţine,
Să purtăm cântând amarul ăstei clipe de suspine.

Ne urzește-o veşnicie grea de slăvi şi fericire,
Şi-astfel, desfăcuţi de tina neputinţei ce ne ţine,
Preschimbaţi din slavă-n slavă să ne contopim cu Tine,
Doamne suntem slabi şi greul doborî-ne-ar şi ne-ar frânge
Luminiţa vieţii noastre într-o clipă ni s-ar stinge,
De aceea-n ceasu-acesta când genunchii ni se-ndoaie
Şi ni-i glasul rugăciunii ars de-a lacrimii văpaie,
Noi Te cerem din atâtea mii de lipsuri şi suspine.

Nu dorim şi nu mai cerem altceva decât pe Tine,
După Tine ne-nsetează inimile-n dor fierbinte,
Tu să fii a noastră mamă şi prieten şi părinte,
Tu să fii a noastră hrană, băutură şi avere.

Tu, Iubire, Tu, Putere, Tu, Credinţă, Tu, Nădejde
Căci cu Tine ducem Doamne munţi de cazne şi durere.

O, privirea noastră scald-o în a cerurilor ape,
Să simţim în orice clipă mai aproape, mai aproape,
Pasul Tău şi răsăritul Fericirii aşteptate
Astea-s cererile noastre către Tine Înălţate,
Glas de inimi ce le află Tronul Tău, îngenuncheate.