Rugă pentru povara crucii

„Şi ne iartă nouă greşelile noastre”
(Matei, 6: 9)


Sub a crucii grea povară
De-aş cădea pe drumul meu
Tu o să mă ridici iar
Domnul Dumnezeul meu!

Căci eu nu-s decât ţărână
Un biet bulgăre de pământ
Ţine-mă Doamne de mână
O, Stăpânul meu Cel Sfânt!

Deşi crucea grea îmi pare
Nu e crucea ce o am de dus
Crucea mea cea salvatoare
A purtat-o al nostru Domn Isus!

În batjocuri şi ruşine
Pe drumul Golgotei în sus
A dus crucea pentru mine
Salvatorul meu Isus!

Pe frunte purtând cununa –
Spinii păcatului meu –
Tot rugându-se întruna:
„Iartă-i Tată că nu ştiu!”

A lăsat ca să-L despuie
O, ce Domn, ce Dumnezeu!
Pironit pe cruce-n cuie
De păcatul meu cel greu.

Doamne, câtă bunătate
Ai putut cu Tine duce
De-ai vorbit ca unui frate
Tâlharului de pe cruce!

Ai fost Lumina şi Cuvântul
Norodului păgân, barbar
Şi celui ce Ţi-a smuls veşmântul
Pierzându-l la un joc de zar.

Pe Iuda L-ai numit prieten
În noaptea-n care Te-a trădat
Cu un sărut Te-a dat la moarte
Iar Tu Isuse L-ai iertat.

Apostolii Tăi cu toţii fugiră
Care încotro a apucat.
Doar Ioan – apostolul iubirii
Până la cruce Te-a urmat.

Chiar Petru, cel ce pân\' la moarte
Credinţă Doamne Ţi-a jurat
Te-a renegat în aceaşi noapte
Iar Tu, Isuse, L-ai iertat.

Mereu am fugit şi eu de Tine
De atâtea ori Te-am renegat
Ai milă, Doamne, azi de mine
Şi iartă-mă cum i-ai iertat

Pe-aceia când ai fost pe cruce
În chinuri grele şi-ncă viu
Şi Te-ai rugat cu vocea-Ţi dulce:
„O iartă-i, Tată, că nu ştiu!”