Rugă mai presus de fire

Lipește-mi, Doamne, inima de Tine
Și contopește-mă-n Ființa Ta,
Atât de strâns, până adânc în mine,
Nu mai pulsează voia mea, ci-a Ta.

Și alipește-mi sufletul de Tine
Să n-am nici dor, nici voie mai presus
Decât Făptura-ți să ia chip în mine
Și semenii să-L vadă pe Isus.

Și Duhul Tău adânc să germineze
Viață din belșug în duhul meu,
Ca roade sfinte să mă-ncununeze
Spre desfătarea sufletului Tău!

Iar mintea mea preschimb-o să devină
Făgaș al planului venit de sus,
Ca orice gând să-l fac cu umilință
Rob ascultării de Isus.

Să n-am iubire și nici țel, nici faptă,
Ce nu se ține strâns de urma Ta.
Nimic mai scump să nu am niciodată
Ca dorul de a fi cu Tine una.

Atât de strâns legați pe veșnicie,
Căci ai plătit cu sânge viața mea!
Un rob din dragoste, Stăpâne!
Să mă dedic deplin în slujba Ta.

Să ard candelă vie printre oameni
Chiar dac-o să mă mistui luminând.
Să fiu sare ce dă gust lumii
Chemarea-Ți sfântă-ndeplinind!