RUGA LUI SAMSON

RUGA LUI SAMSON


O, Doamne, fă să-mi crească părul
să vadă lumea adevărul!
Să vadă toţi c-aceste fire
îmi sunt izvorul de-nnoire.

Da, ştiu prea bine, eu port vina
că mi-am pierdut din ochi lumina.
Nu Ţi-am păstrat în piept secretul,
sfidând nepăsător decretul

şi legea dedicării mele,
prin care mă păzeai de rele,
făcând în Israel dreptate,
prin fapte şi gândiri curate.

Tu Cel ce stai în slăvi divine,
priveşte totuşi iar la mine,
şi vezi unde m-a dus căderea,
când mi-am pierdut toată puterea.

Mi-s mâinile atât de goale,
de când mi-a stat Dalila-n cale.
Şi-n suflet parcă-mi bate vântul,
de când i-am ascultat cuvântul.

*
Dalilele de azi viclene
momesc cu-a Iadului catrene,
atâtea suflete candide
făcându-le statui livide.

Puterea e un râu ce seacă,
iar dărnicia e săracă.
Ah, dragostea e căldicică
şi chiar credinţa mult mai mică.

Eu sunt mai rău decât păgânii,
care şi-au înşelat stăpânii.
Nu pot sluji, văd astăzi bine,
şi pofta şi s-ascult de Tine.

* *
Eram mai alb ca lămâiţa
cât mi-am păstrat pe cap şuviţa!
Dar ochii unde-mi sunt sărmanii ?!
Mă doare, mi i-au smuls duşmanii!

Din cer, de dincolo de stele,
răspunde rugăciunii mele,
în noaptea mea de remuşcare,
să-Ţi aud glasul de iertare!

Să-mi crească cele şapte fire
de har şi de neprihănire.
Şi-apoi, primind putere nouă,
să pot, cu mâinile-amândouă,

distruge pânzele minciunii,
ce iată m-au legat cu funii!
Să vadă lumea adevărul,
când îmi va creşte iarăşi părul.

Ascultă-mi Tu umila rugă,
duşmanii toţi din jur să fugă,
să vadă braţul Tău puternic,
chiar dacă eu sunt un netrebnic!

Ţi-am divulgat secretul vieţii
şi praf mi-i fala tinereţii.
Şi falnicele nestemate
le-am dat Dalilei blestemate.

O, Tu mă cunoşteai pe nume,
nainte de-a veni pe lume!
Mi-ai dat de multe ori izbândă,
când mulţi vrăjmaşi stăteau la pândă.

Eram o harfă-n mâna-Ţi sfântă!...
Dar astăzi bezna mi se-mplântă
atât de-adânc pe trista-mi faţă,
ca noaptea fără dimineaţă.

Dar Doamne sfânt, Tu eşti lumină!
Mă poţi spăla de-ntreaga vină,
să-mi crească firele puterii
în neagra noapte a durerii.

Să piară, Doamne, filistenii
ce ne-asupriră lungi decenii!
Israelul tot să se strângă
şi pe mormântul meu să plângă!

Azi cu speranţa Învierii
te-aştept pe zid ca şi străjerii
din ţărna grea, din stânci de ghiaţă
Tu să mă chemi din nou la viaţă.