Rugă

Gândul meu îl știi, Părinte, și te rog nu mă goni,
Chiar de uneori tumultul mă cuprinde zi se zi.
Îmi condu cărarea vieții, printre lanul greu de spic,
Dă-mi avânt sa urc spre stele, că aici sunt un nimic!

Sunt doar pulbere și tină, boarea vântului pribeag,
O făclie-abia arzândă poposită pe- al Tau prag.
Fă-mă strop de apă vie, un izvor mângâietor,
Clipă care nu se pierde, suflet blând, clocotitor.

Fă-mă ploaie cristalină, mugure pe-un ram de măr,
Șoim neînfricat și sigur în vârtejul unui zbor.
Fă-mă lacrimă de rouă să adast in palma Ta,
Chiar de-mi bântuie furtuna si 'mi-e calea lungă, grea.

Din arșițe și durere Tu să mă conduci spre Cer,
Către locul de odihnă unde, sigur, n-o să pier!
Haina mea, ce-ai curățit-o prin Sfânt sângele-Ți vărsat,
S-o păstrez neîntinată ca un crin nevinovat!