Ruga

Ruga

Vântu-mi plimbă ruga închisă într-o lacrimă de jale,
Inima mi-o urc pe-o stâncă de unde-ti strigă Osanale
Și din șoaptele-mi rostite cu un murmur de fior,
Imi urlă sufletul în mine, îmi plâng suspine care dor

Mă dor coatele zdrobite și genunchii-mi sunt răpuși
Arde-mi smoala de pe mine, atinge-mi ochii ce-s străpunși
Mai apleacă-te odată de-mi sărută a mea vină
Spală-mi și astăzi privirea, din scuipat mai fă o tină

De-mi vei spune doar o vorbă și-mi vei alina ocara
Azvârlită înspre Tine, ce m-a-nfrigurat și vara
Mai albește-mi tu ispita ce-n robie mă îneacă
Tu mi-ai pironit păcatul, sus pe crucea-ndurerată

M-a plouat amărăciunea și m-au nins gânduri robite
M-au furat iubiri deșarte, ascultând duhuri șoptite
Ochii mei și ai tristeții condamnați-s a fi una
Boala-n suflet asurzită, strigă să-i strivești furtuna

Printre slovele rănite împletesc cununi de fiere
Ce ți-am așezat pe frunte, spini ce ți-au intrat prin piele
Dar Tu m-ai privit cu milă și în dreptul meu ai scris
Ești iertata azi copilă, te primesc în Paradis!

Autor: Vicky Mihalca