România mea

Românie, Românie -
Îndrumarea și povața,
Visul din copilărie,
Dorul pentru toată viața.

Plai de vis, Țară-minune
Cu durere pe durere
Îmi ești prima rugăciune
Sfărâmată-n neputere.

Te trăiesc adânc în sânge
Și-n arhaice cuvinte
Precum ciobănașul plânge
Pe sub frunzele-morminte.

De pe filele de-aramă
Îți culeg slove alese
Care-n basmele lor cheamă
Să văd zmei și-mpărătese.

Mă gândesc frumos în cuget,
Dar în inimă mă doare
Dunărea și Timpul curge,
Munții calcă peste zare,

Iar eu tot te-nvăț din scrise
Și te văd doar în imagini
Ori prin datele precise...
Când Iubirea n-are margini.

Prea modestă printre nații
Lătrătoare de afară,
Curcubeul lor - Carpații
Păcii tale-l închinară.

Cu chindiile și zorii
Din amiezi și miez de noapte
Sună vechile istorii
Care gem după Dreptate.

Cum mă doare-n orice vână
Adevărul prins în frică
Și lăsat ca să rămână
Târguit pentru-o nimică.

Alungat mereu de soartă
Pasăre fără astâmpăr
Caut înspre tine poartă,
Însă ea nu se întâmplă.

Și-s departe, și-s aproape,
Și-s străin, dar spun în mine
Susurările-ți de ape,
Fremătările blajine.

Îți sunt fiu lipsit de casă
Revenind cu neîntoarceri
Printr-o lume pofticioasă
Fără plinătate-n pace.

Scuipă ploile-n fereastră
Plumbii lor fără de milă
Că mi-e Țara prea albastră
Și-i prea ruptă de argilă.

Poate-s drepte ele-n fraze,
Iar eu doar visez frumosul
Și-n voroavele-mi în raze
Doar încerc să-ți dau prinosul.

Ascult sufletul ce-mi spune
Înălțându-se-n Credință
Cu o limbă ce apune
Într-un zbor de neputință.

Nu-mi găsesc de tine leacuri
În gândirea mea căruntă:
Ești cât Vremea peste veacuri
Toată-n inima-mi măruntă.