Rodire

Oricât de mare-i în câmpie
copacul falnic şi frunzos,
Oricâte vânturi îl adie,
Nu are nici o măreţie...
Doar prin rodire-i maiestuos.

Oricâţi trudiţi la umbra lui,
Se-adună să se simtă bine,
Veni-va timpul să îi spui,
La fel ca şi smochinului:
" În veac să nu dea rod în tine! "

Stă un înscris pe înfrunzire,
Da, o menire i-a fost dată:
Să crească prin înmugurire
către măreaţa-i împlinire:
Rodirea binecuvântată.

Numai cu rod stau aplecate
supuse, crengile în jos, Cu fructe binecuvântate,
În vremuri de-austeritate
ori lepădare de Cristos.

Numai în rod î-şi dă savoarea
spre cei flămânzi din jur, tot pomul,
Numai prin rod îşi dă valoarea
credincioşiei, comfirmarea
salvării, păcătosul, omul.

:::::::::::::::::::::::::::

Iau vremurile Palestinii
de ieri, cu vorbele-n poem.
Stau plini de frunze toţi smochinii,
Unii n-au rod precum creştinii,
Ce vor rămâne sub blestem.

După Isus mergea norodul,
Prin văile de sub finici,
Domnul flămând, căutase rodul
într-un smochin...urmă prohodul
blestemului: Hei, ucenici!

Nu vă miraţi de-a lui uscare,
C-a fost rapidă, dintr-odată.
Poate să ştie fiecare:
Oricâte frunze pomul are
frunza nu-i roadă...niciodată.

Vine prin vremi spre voi sentinţa
- cei care nu rodiţi nimic -
Uscare-nseamnă necredinţa,
Vă va secătui fiinţa
e pleavă fără bob pe spic.

Dacă doreşti să n-ai regretul
trăirii şterse şi uscate,
Lasă-mă să-ţi fiu interpretul:
Roadele numai au secretul
vieţii binecuvântate.

Stă un blestem în nerodire
Nu-l lăsa-n tine, nu-l lăsa!
Vină-ţi creştinule în fire!
Isus Cristos vrea din iubire
să ia un rod...Îl poţi tu da?

Frunzişul fără rod e-o plagă,
Soiul prin rod se dovedeşte.
Fie-ţi rodire viaţa-ntreagă,
Dă creştinismului tău vlagă:
Doar prin rodire se trăieşte.