text Poezii crestine

Robul lui Dumnezeu

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Petrache Remus Mircea
ROBUL LUI DUMNEZEU

Lumina unei stele pe cer radia,
În casa aleşilor de Dumnezeu strălucea,
I-a chemat să caute pe-ntregul pământ,
Să-L găsească pe Isus Hristos cel Sfânt.

Şi cum mergeau aleşii pe jos,
Cu bucurie mare l-au găsit pe Hristos.
Stelei divine mulţumire-au cântat
Domnului Dumnezeu cu frică s-au închinat.

Foarte mult mulţumeau stelei de sus,
Căci prin ea Dumnezeu spre cer i-a condus.
În univers luminau milioane de stele,
Doar ei L-au găsit pe Isus printre ele.

Cât pe pământ prin Duh Sfânt eu sunt viu,
Ca şi ei, credincios şi smerit vreau să fiu.
Tu, prieten drag, vrei să stai lângă mine?
Să şti că Isus m-a trimis azi la tine.

N-aş vrea ca trezit dintr-un somn, dimineaţă,
Să mă-ntorc în păcate, să mă pierd iar în ceaţă.
Mai bine creştin, rob în Domnul pe viaţă,
Eu sunt cu Isus şi ţi-o spun drept, în faţă!

Un vis am în suflet şi-un har EL mi-a dat:
Să-I scriu poezii, cu drag, ne-ncetat,
Să spun tuturor cum Isus ne-a salvat,
Căci pe toţi, dragii mei, Domnul azi ne-a chemat!
AMIN!

Scrisă de robul lui Dumnezeu, Remus Mircea PETRACHE (9 ani)
Ianuarie 2010, Biserica creştină Baptistă Betel Salonta - Bihor

Cele mai recente resurse creștine scrise

Vestea bună
O fecioară preacuratăÎntr-un sat îndepărtat,E de-un înger vizitată.Ea, în rugăciuni plecată,Tare mult s-a tulburat.În ținutul Galileea,Îngerul Gavril veniiSă-i vestească misiunea,Să îi dea înțelepciun... Citeste mai mult >>
Din puțin, El înmulțește
Cât mai am încă putere,Din atât cât Tu mi-ai dat,Dăruiesc spre mângâiere,Unui om greu încercat!Nu e mult, dar din iubire,Îl slăvesc pe-al meu Cristos,Când pe chip văd fericire,Sunt atât de bucuros!Din... Citeste mai mult >>
Daca Tu , n-ai fi
Dacă Tu, n-ai fi…Alexandrina Tulics Album DestineDoamne, dacă Tu n-ai fi,zorile s-ar risipi,apa ar bătea mai tare,malul ce atit îl doare,nopțile nu s- ar albi,în raze trandafiriiîn dimineți cu zori de... Citeste mai mult >>
Există un loc
Există un loc de odihnăCu pomi și grădini minunateExistă un loc cu luminăÎn care există dreptate.Există un loc minunatUn loc al dreptății divineAcolo nu este păcat,Nici lacrimi, dureri sau suspine.Exi... Citeste mai mult >>
ÎN ASCUNS
De Domnul când am fost chematăȘi de ai mei înstrăinată,De poveri grele apăsatăDe gânduri rele înfășurată!Și dusă pe meleag străinCu oameni simpli cu destinDar printre ei a pregătitO soră frumoasă la c... Citeste mai mult >>
Rug
A tot bătut în poartă vântul crudCu stropi de primăvară timpurie;Mi se uscau pe sârme, amintiriDin viața mea trecută, pământie...A tot urcat spre cer, cu aripi de focVulturul cel pleșuv, bătrân de vre... Citeste mai mult >>
Aici pe pământ !
Aici pe pământ e-o luptă, și suntem toți prinși în eaDar Domnul ne dă putere, ca să ne putem luptaNu ne-a ajuns nici o ispită, să nu o putem depășiDar noi știm, mereu înainte, cum Domnul vom biruiChia... Citeste mai mult >>
Întărește astăzi Tată!
Întărește astăzi Tată, toți bolnavii care zacEi care te cheamă-n taină, și-n durere apoi tacCum te cheamă suferindul nu te chema cel ce-i bineCăci atunci în suferință inima-i se alipește de tineÎntăre... Citeste mai mult >>
Cu Tine...
Pășesc peste zile și aniCu Tine de mână pășescȘi viața îmi pare un cântecCăci Tu mă înveți să iubesc...Sunt clipe când ceru-i cu noriIar calea e plină cu spiniȘi-atunci mă ridici pe-al Tău brațȘi rana... Citeste mai mult >>
Prinde-mă de mână...
Prinde-mă de mână Doamne!Vreau prezența să Ți-o simtCăci e multă teamă-n lumeȘi sunt oameni care mint...Am nevoie Tată SfântDe a Ta călăuzireȘi de Duhul Tău cel SfântSă mă umple de iubire...Doamne, pr... Citeste mai mult >>