Roade, ale Iubirii

Roade, ale Iubirii

O, Doamne, dacă anii trec
Alăturând veac după veac,
Vreau lângă Tine să petrec
Şi voia-Ţi pururea s-o fac!

Şi să-nţeleg, că-s trecător
Pământu-ntreg e blestemat,
De când omul ne-ncrezător
Porunca sfântă Ţi-a călcat!

Şi că de-atunci, necontenit
S-a distanţat el de Cuvânt,
Mergând pe drumul rătăcit
Departe de planul cel sfânt.

Căci omul care-a fost creat,
Ca să umple tot pământul,
Să-l stăpânească era dotat
Cu minte de-a făuri gândul.

Să facă planuri îndrăzneţe
Pământul, să-l colonizeze,
Şi noi Edenuri în frumuseţe
Minunile să-i demonstreze.

În preamărirea Celui Sfânt,
Prin lucrarea desăvârşirii,
Din veşnicie, prin Cuvânt
Se-arătau roade-ale Iubirii.

Flavius Laurian Duverna
01 septembrie 2008