text Poezii crestine

Ringul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Simion Felix Marţian
Tu ai în tine pacea lui Cristos
Dar duci o bătălie ne-ntreruptă.
Chiar dacă pare, nu-i un paradox
Căci vieţuind în mediu duşmănos
Obţii divina pace doar prin luptă.

Când ţi-ai ales drumul hotărâtor
Care te-ndepărtează de osândă,
Tu ai intrat în ring ca luptător,
Având un inamic necruţător,
Însă având şi şanse de izbândă.

Văzând echipamentul luminos
Cu-ale formaţiei divine steme,
Duşmanul tău devine furios
Căci vede-n tine chipul lui Cristos,
Coşmarul său de dincolo de vreme.

În faţa Lui pierdut-a la Calvar
Şi vrea ca-n toţi ai Săi să se răzbune;
Nu-i da această şansă, luptă dar,
Vei birui şi azi, şi mâine iar,
Căci galeria stă în rugăciune.

Nu te lăsa trântit jos la podea,
De pe genunchi îndată te ridică,
Respiră rugăciuni şi vei vedea
Cum vei fi întărit în lupta grea
Căci duhul tău nu e un duh de frică.

Duşmanul te loveşte bestial
Şi fiecare lovitură doare,
Tu îl respingi, te-mpotriveşti total,
Şi când sunând se-aude-un gong final
Tu eşti victorios, eşti în picioare.

În sală întunericuri se sting
Căci din zenit lumina curge-ntruna,
Tu te înalţi învingător în ring
Dar nu centuri, ca premiu, te încing
Căci biruind, răsplata ţi-e cununa.

Amin
Vulcan, nov. 2007

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>