Ridică-mă din jale

Ridică-mă din jale, ridică-mă din vale, pe culmea cea de stâncă, să pui piciorul meu,
Păcatul mă apasă, ființa-mi lacrimi varsă, ce sunt atât de-amare, le duc cu-atâta greu.

Cu șoaptele străine, se-ndreaptă azi spre mine, adâncul ce dorește, pe cale-a mă opri,
Alung-aceste șoapte, să pot ieși din noapte, să văd doar urma alba, pe ea să pot păși.

Mi-e inima zdrobită, ființa mi-e slăbită, te rog întinde mâna, furia să oprești,
Și vântul ce mă duce, să știu ce-i o răscruce, mai luptă căci vre-o dată... eu știu... nu obosești.

Dă-mi iar a Ta tărie, dă-mi iarăși bucurie, căci Doamne întristarea, să mă omoare-ar vrea,
Dă-i duhului suflare, căci Tu ești îndurare, mai iarta-mă odată... strig azi la crucea Ta.

Căința mă topește, dar inima-mi iubește, privește spre iubire, coboară prin Duh sfânt,
S-auzi a mea strigare, s-aduci a Ta-ndurare, ce lasă numai pace, s-o am aș vrea în gând.

Credința mi-e slăbită, ca floarea ofilită, deschide Doamne cerul, și plouă fericiri,
Să urc pe aripi sfinte, ce-s fără de cuvinte, să zbor din nou spre Tine, pe aripi de iubiri.
Amin