Ridic Steagul

Ridic steagul albastru,
Privesc spre zări senine,
Luptând pe baricade,
Din multele ruine.

Zăresc uimit un nume,
Un logos intrupat .
Hristos, eternul Prinț,
Din morți a inviat.

Din cerul albaștriu,
A coborât ca slugă.
Luând un chip de rob,
Păcatul il subjugă.

El părăseste tronul,
Si slava infinită.
Se-mbracă-n haina firii,
Din lumea marginită.

Se naște un copil,
In staul ca sărac.
Deși este stăpânul,
Din toți, cel mai bogat.

Cum poate să răzbată,
O minte omenească,
Această taină Sfântă,
Din cer Dumnezeiască ?

Rămâne un mister,
Un cod de ne-nțeles,
Această intrupare,
Si-a Cristicului sens.

Un necuprins ceresc,
S-a coborât spre haos,
Sub formă de țărână,
Si-a devenit tovarăș.

Un frate-al tuturor,
Prietenul cel bun.
Un Tată iubitor,
Si peste tot stăpân.

El contemplează ființa,
Si duce sensul vieții,
Spre marea sărbătoare,
Din raiul dimineții.!

Las steagu-albastru jos,
Căci si-a împlinit rostul.
Si-nalț un steag pătat,
In sângele cel roșu .

Un sânge ce rodeste,
Dintr-o sămânț-ascunsă.
Strivită de urgie,
Pe crucea cea străpunsă.

Murind ea a rodit,
Semințe de tot felul.
Deși nu toate-ajung,
Să-si urmărească Țelul.

Doar cele ce-au căzut,
In Țarina cea bună.
Ajung să crească falnici,
Rodind toate-mpreună.

Căci doar Sămânța Sfântă,
Născută, întrupată.
Prin logosul Etern,
De foc va fi salvată.

Deci nu fi doar tăciune,
Si pleavă pentru foc,
Ridică steagul sus,
Si fi un om ca Lot !

Si bucură-te tare,
De taina intrupării !
Căci ea-ți vorbește clar,
De harul ascultării.

Căci cum Hristos eternul,
A ascultat supus.
La fel să faci si tu,
De dragoste condus.

Iar lupta ce o porti,
Va fi mult mai ușoară.
Cu gândul la rasplata,
Pentru a ta povară.


De M.Horlaci.