Revenire

Apus fără soare,
dimineaţă fără lumină...
paşi rari şi nesiguri într-un labirint înceţoşat!
Cuvinte fără sens, obositoare,
mâini fără putere,
pustiu nemărginit...
căldură inutilă, înăbuşitoare,
gânduri fără glas,
vise fără împlinire;
ticăit irosit al ceasornicului!
privesc prin fântâna amintirilor
şi din când în când zăresc câte o floare de primăvară
un zâmbet, o îmbrăţişare,
o emoţie profundă, iubire
amestecate prin noroiul trudei şi disperării.
Le adun pe toate, iar braţele-mi slăbite
le înalţ spre Creator:
Cel care mi-a zidit făptura fărâmă cu fărâmă,
"Te laud o Stăpâne,
că-n viaţa asta goală,
Tu ne înfloreşti destinul cu câte-o primăvară,
şi ne ridici din praful secundelor tăcute,
ca să ne dai victoria vieţii împlinite..."