REVELAŢIA NUNŢII UNICE

Dumnezeu ne-a spus, prin Duhul, despre-această Nuntă mare
Când toţi îngerii din ceruri vor cădea în adorare.
Nu se cunoştea-n vechime taina Nunţii de nespus,
Nici Golgota, nici Mireasa Mirelui etern Isus.

Dacă în Eden odată şarpele-a pătruns hoţeşte
În Familia cea nouă n-are cum, nici nu-ndrăzneşte.
Mirele Isus pe cruce la Golgota l-a zdrobit
Ca s-avem noi pace-n suflet, în poporul mântuit.

Dumnezeu ne-arată Nunta ca pe-un cosmic apogeu
Ca răsplată pentru Fiul şi Mielul lui Dumnezeu.
El veni în lumea noastră fără a primi răsplată
Decât crucea răstignirii, patima cea îndurată.

S-a cutremurat pământul, soarele s-a-ntunecat
Când Isus Hristos pe cruce tot blestemu-a suportat.
În picioare şi în palme I-au bătut piroane reci
Care i-au lăsat în carne semne pentru veci de veci.

În grădina fericirii cu atâtea flori pe ram
S-a desfăşurat în pace nunta primului Adam.
Şi atunci prima mireasă, Eva lui Adam zâmbea
Pe când Domnul, Creatorul, El îi binecuvânta.

Martori erau mii de stele, toate florile din Rai,
Animale, mii de păsări şi Iehova Adonai.
Dintr-o coastă luă soţia Dumnezeu pentru Adam
Ca apoi prin ei să vină pe planetă neam de neam.

Dar acum unica Nuntă ce-i vestită în Scripturi
E ascunsă-n Duhul slavei de fiii primei naturi
Ce-n păcat se adânciră începând cu primul om
Care n-ascultă de Domnul cum e fără rod un pom.

Mielul sfânt şi cu Mireasa tot Calvarul l-au parcurs
Când din coasta lui Mesia apă şi sânge au curs.
Rugăciunea de milenii: „Iartă Tată greşul lor!”
A făcut ca să se nască dintr-o jertfă un popor.

Primul mântuit, tâlharul cu soldaţii cei romani,
Ucenicii plini de frică dar ulterior titani,
Sfintele femei în luptă cu-ndoiala celor mulţi
Care L-au urmat pe Domnul şi pe jos dar şi desculţi,

Ei, nucleul cel de bază al Miresei lui Hristos,
Erau oameni fără carte, de prin pătura de jos,
Dar cu inimi înfocate în iubirea cea dintâi
Ce şi-au spus unii altora: „Eu rămân. Dar tu, rămâi?”
*
Să rămânem toţi cu Domnul şi-n Cuvântul Lui cel sfânt
Pregătiţi de Duhul slavei încă de pe-acest pământ
Ca să-I fim în cer Mireasă cu acei ce L-au slujit
Şi-n a lor mărturisire zi de zi L-au proslăvit.

Nunta e o bucurie ca un foc ce s-a aprins
Şi în pieptul nostru arde pentru Cel din necuprins.
Zi de zi în rugăciune stăm la sfat cu-al nostru Mire
Ce ne-ajută-n încercare prin eterna Lui iubire.

Ne păzim inima noastră de orice agresiune
Ce-ar putea să ne răpună cu a lumii urâciune.
Pe când lumea se frământă cu atâtea mari probleme
Mirele-mi şopteşte-n taină: „Sunt cu tine. Nu te teme!”

Când mă uit în jurul meu nu e nimeni ca Mesia
Scut şi adăpost în valuri şi în luptă grea tăria.
Nu-i nimeni frumos ca Domnul nici în cer, nici pe pământ
De aceea prin credinţă şi prin har mereu Îi cânt.

Cântul meu de proslăvire este pentru-al vieţii Domn
Care mă supraveghează şi în muncă şi în somn.
Căci şi-atuncea îmi veghează inima din pieptul meu
Pentru Mirele ce vine ca şi Fiu de Dumnezeu.

Când în candela credinţei încă n-am ulei de-ajuns
Eu ştiu că Botezătorul chiar cu Duhul Sfânt m-a uns.
De aceea strig cu lacrimi dintr-o inimă ce-i slabă
Cunoscuta rugăciune: „Vino, Doamne, mai degrabă!”