REVELATIA CRACIUNULUI

REVELAŢIA CRĂCIUNULUI

Din argintia strălucire a Universului nemărginit,
Din feerice meleaguri unde totul e desăvârşit
Te-ai coborât, O, Tată, în lumea cea meschină
S-aduci la pământeni Speranţă şi Lumină.

Te-ai coborât din sferele fără apus de soare,
Din locul îngeresc de nesfârşită sărbătoare
Te-ai identificat cu noi, cu oamenii de rând
Prin Fiul Tău, Învăţător smerit şi blând.

Venit-ai pe Pământul scăldat în neputinţă
Uimiţi suntem cu toţi de-atâta umilinţă
Nu ai dorit nici lux, nici scânteieri de aur
Şi nici încoronarea şi nici al lumii laur.

Te-ai întrupat în iesle, în fân şi-n modestie
Ca cei ce-s muritori să vadă şi să ştie
Că este-acces la Har fără deosebire,
Că toţi pot beneficia de dulcea Ta iubire.

Ce mare-a fost lucrarea! Ce plan măreţ şi sfânt!
În lumea de-ntuneric venit-ai prin Cuvânt,
Prin Logosul divin ce-a existat din veci
O vreme limitată pe Terra să petreci.

Când se-mplinise vremea, la cel dintâi Crăciun
Sosit-ai din splendoare să fi Păstorul Bun
Sosit-ai cu Salvarea de care-aveam nevoie
Şi-ai spus la toţi de Cer şi de-o divină voie.

Găsit-ai beznă densă şi multă răzvrătire
Şi-atâtea suflete încorsetate-n rătăcire!
Dar ai deschis o Cale cum n-a mai fost ’nainte
Şi-ai transformat în om voinţă, simţ şi minte.

Şi-acei ce Te-au primit când ai lansat chemarea
Ţi-au dat O, Rege sfânt, şi gândul şi suflarea
Şi-au devenit – din robi – făpturi înnobilate
Şi Sfintei Trinităţi i-au dat întâietate,

Şi-au devenit mai buni, mai plini de omenie
Cu tot ce este sfânt trăiesc în armonie
C-au înţeles că viaţa de-aici e doar o clipă,
Că fără Salvator tot traiul e risipă.

Din infinita strălucire a zărilor senine
Te-ai coborât, O, sfinte Creator, şi pentru mine
Şi spre eternitate o uşă mi-ai deschis
Atunci când pe Mesia pe Terra L-ai trimis.