Religie

Am întâlnit pe mulți de-aici de pe la noi
Religioși, da-n suflet orbi și surzi și goi...
De n-ai credință, nu poți viața de Domnul a-ți lega
Și-atunci minciuna stăpânește viața ta!

Dar văd din ce în ce mai mulți de printre noi
Cum se declară credincioși, ba chiar eroi!
A lor credință însă-i duce la pierzare,
Că se complac să fie a lumii reflectare.

Care-i credința mea și-mi place s-o arăt?
În lume sau în Dumnezeu Cel drept?
Că-n lume de-am nădejdea și credința,
Doar chipul lumii să arăt îmi dau silința!

E-un lucru rău să fii un prefăcut,
O poleială de creștin pe-un om căzut,
Să-ți meargă numele că ești al Lui,
Când tu, de fapt, ești mort. Al nimănui!

Morminte văruite, farisei,
Ce plin e de putreziciune-n ei!
Ce har că Domnu-așteaptă făptura omenească
Zdrobită-n pocăință să renască!

Și toate razele credinței celei vii
Să strălucească-n chipul nost' pân' va veni!
Să ne-nfrățim cu văduva și-orfanul,
Să luăm voioși ștergarul și ligheanul...

Neîntinați de lume noi zilnic să trăim,
Din cum trăim se vede pe cine prețuim!
Din inimi să țâsnească Lumină pe pământ
Căci trupul este templu al Duhului cel Sfânt!

Aceasta e religia adevărată:
Arată zilnic o credință ne-ntinată.
Arată că în ceruri mi-e comoara,
Arată că smerit și blând îmi iau ocara.

Arată că plăcerea mea-i Cuvântul
Ce-mi dă înțelepciune ascultându-L,
Că nu-s legat cu lanțuri din aur pământesc,
C-am părăsit ce-i fals, înșelător; tot ce-i firesc!

Da-n vremurile de-azi, zice Scriptura
Puțini sunt cei ce-i țin învățătura.
Că ni-e rușine să ne vadă lumea
Cum diferiți de ea suntem de-acuma...

Chiar și pe cei ce farisei erau odată,
Nu-i mai încântă o spoială adecvată!
Mormântul l-au deschis. Putreziciunea
Își etalează-n toată urâciunea!

Se scuză că ei falși nu vor să fie
Și demonstrează tot ce naște-a lor mândrie!
Comozi, perfizi și disprețuitori,
Ne judecă cu-a lor strâmbe valori.

- E bine, zic ei, s-adaptăm Scriptura,
La vremuri și la modă-nvățătura!
Să ne permitem tot ce vrem în adunare,
Chiar să călcăm cu gheata indolenței pe oricare!

- O, ascultați, vă-ntoarceți sincer la Hristos,
Că vine-o zi când cheia-n ușa harului s-a-ntors!
Vă pocăiți acum de-a voastre fapte,
Să nu rămâneți toți plângând în noapte!

De ceruri dacă viața vă legați,
Veți și trăi de lume ne-ntinați! ...
Dar dacă-n fire vă complaceți în neștire,
Cu-a firii lanțuri vă legați pe veșnicie!

Când chinul celor ce-s disprețuiți se va sfârși
Al vostru se va stabili-n vecii!
Căci cei care de Domnul Isus s-au legat
Și cu spoiala lumii nu s-au întinat,

Acelora ce le serviți dispreț,
Și-au strâns în cer mărgăritar măreț!
În haină albă dintr-un in subțire
Mireasa Lui vor fi în strălucire!
Amin.