Regret

O văd pe mama peticind o bluză,
Iar cusătura, cu lacrimi o 'nălbea;
Aud pe tata suspinând din frunză,
Între-orizonturi mai port doinirea sa.

Cu doi bujori, corole-nmiresmate,
Am biruit a sărăciei spată,
Bogată-n faguri dulci de sănătate,
Nu m-a învins amarul, niciodată.

Din mângâierea mâinilor asprite,
Ce-n suflet erau lanuri de mătasă,
Pornit-am să înșirui mărgărinte,
O salbă ce mă-ndepărta de casă.

Mă îmbarcam pe limbi de foc din vatră,
Să navighez în cosmos de visare
Și îmi crescură aripi, nu o dată,
Dar mai târziu s-au frânt în deșteptare.

Iar când am vrut s-o păcălesc pe mama,
Să ies în noapte la furat de stele,
Ea m-aștepta-n cerdac, căci și-a dat seama
De nebunia tinereții mele.

Speram din submultiplu de secundă,
Să pot cuprinde-n brațe necuprinsul,
Cătam prin labirintul lui, nomadă,
O poartă unde-ncepe paradisul.

Aș fi rămas cu amintiri curate,
Dar când am aruncat privirea-n lume,
Ea se făcu o punte spre păcate,
Îmbrățișarea lor să mă înhume.

Mă înclinam spre hăul de scrâșnire,
Lacrimi grele țineau contra balansul,
Căci mama nu-nceta în mijlocire,
Cerând Lui Isus să-mi întoarcă pasul.

Însă El, întâi, păcatul meu l-a plâns
Cu lacrimi ca de sânge,-ntr-o grădină,
Boldul rătăcirii mele, l-a învins
Și m-a întors în snopul de Lumină.

Privind inelul ce-n deget mi l-a pus,
Mi-e inima întreagă, o cântare,
Leagă armonii, spre slava Lui Isus,
Cu fir de aur trecut prin cuptoare.

Mă doare în piept, mă doare că n-am stat
Din tinerețe doar lângă Dumnezeu,
Cu inima clocot, cu suflet curat,
Trăire sfântă,-n Iubire apogeu.

Amin!