Regele - Pace

La Zohelet, la masa răzvrătirii,
Adonia, davidicul lăstar,
cu preotul bătrân Abiatar
și cu Ioab, mai-marele oștirii
se proclamase domn prin legea firii
și închina pahar după pahar.

Și-n timp ce minți bătrâne și dibace
urcau un rege-sânge în Sion,
pe drumul ce coboară din Ghihon
din Muntele Măslinilor încoace,
Venea pe-o măgăriță Solomon...
un rege-ales de sus, un rege-pace!

*

Trecură anii. Un întreg mileniu.
Într-un palat de lângă sacrul zid,
Se sfătuiau cu-același duh avid
preoți bătrâni și cărturari de geniu,
aceleași căpetenii de cetate
de-același tainic rege adunate.

"Să rupem orice funii ce ne țin!
ca să scăpam de Domnul și de Unsul
și de strânsoarea lanțului divin!"
"Voi nu cunoașteți încă nepătrunsul!
Să biruie romanii pe deplin?
Să pierdem tot, și cârmă și cămin?
Sau...UNUL doar să fie-n loc străpunsul?"

Și-n acest timp, din nou dinspre Ghihon,
înconjurat de psalmi și bucurie
venea pe măgăruș...ca o făclie...
venea din cer, pe calea spre Sion,
un REGE-PACE, pentru veșnicie...

Un vânt de seară începu să joace
Și regele în cale se opri
Vorbind ciudat de tainice soroace.
"Ierusalime..." Mesia vorbi
"O, de-ai cunoaște în această zi
iubirea Mea care-ți aduce PACE!"

Și Pacea Sfântă, Pacea Împlinirii
Se coborî apoi în Templul ei.
Dar preoții, bătrânii farisei,
toți cei uniți la masa răzvrătirii,
acele minți viclene și deșarte,
au vrut mai bine negură și moarte.

Și-atunci lăsând coroana lui David
sub aripile acvilei romane
Isus luă mulțimile sărmane,
pornind să cucerească nu un zid,
nu cetățui de piatră, nu coroane,
ci inimi, fortărețele umane...

Și-astfel pe măgărușul umilinței,
întâmpinat de suflete fervente
trecu Mesia, regele Credinței,
Spre Roma, spre Olimp, prin largi torente,
spre toate cele șase continente.

Și când prin valul Dunării involt,
Trecu Isus cu sfânta lui povară,
străbunii noștri Îl întâmpinară
pe Mureș, pe Târnave și pe Olt.
Și se facu în inimi primăvară.

Plugarii își lăsară fieru-n glie,
Ciobanii, miorițele la stână
Iar tinerele acul pe tipsie.
Și mulți L-au găzduit cu bunătate
Pe Mesia în patria română.

Prietene, ascultă. Ia aminte.
Nu simți tu oare-un freamăt de zăvoi?
Nu vezi cum cei umili se strâng șuvoi?
cu bucuria cântecelor sfinte?
Nu știi că Domnu-i încă pe Negoi
și pe Bihor, călcând pe vechi veșminte?

Mai poți tăcea, când nici un dor nu tace?
Mai poți să stai deoparte ca un sloi?
O, vino dar să cânti și tu cu noi,
întâmpinând eternul REGE-PACE!
O, vino-ACUM, căci iată, El se-ntoarce,
La capătul mileniului doi,
Spre zidul sacru iarăși înapoi!