text Poezii crestine

Redeşteptare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Flavius Laurian Duverna
Redeşteptare

Se-aude vuiet de furtună
Ridică-te deci, te trezeşte!
Cât vreme încă este bună,
Tu la lucru acum porneşte!

În holda lumii ce e coaptă
Sunt suflete de-avertizat,
Care din zi în zi aşteaptă
Secerători apţi la recoltat.

Lucrează cât e ziuă acum!
Apare noaptea-ntunecată,
Şi îngrădiri, vor fi la drum
De-a mai vesti, solia dată.

Restricţii noi vor fi impuse
Prin legi care s-or înăspri,
Iar argumente-or fi aduse
Cuvântul de a-L mai vorbi.

Amenzi, ce se vor aplica
La cei ce sunt pe temelie,
Cuvântul, îl va complica
De a-L spune şi a-L scrie.

Atunci urma-vor prigoniri
Cu judecăţi şi închisoare,
Şi pentru mulţi, tăgăduiri,
Pentru-a obţine eliberare.

Şi cine n-a zidit pe Stâncă
Casa, pentru sufletul său,
Va cade, în bezna adâncă
În cursa-ntinsă a celui rău.

Va fi o luptă cum n-a fost
De când omu-i pe pământ,
Între minciuni făr-adăpost
Şi adevărul, cel mai sfânt.

Şi cei ce s-au iubit ca fraţii
În vremi bune de libertate,
Vinde-se-vor, unii pe alţii
Pentru-avantaje câştigate.

Iubirea zilnic se va stinge
Căci pentru sine orişicare,
Se va lupta, de a învinge
Călcând totul, în picioare.

În lupta aceasta, cel curat,
Cu-al său păcat acoperit,
Cel ce deplin a fost iertat
Va sta pe Stâncă neclintit.

El va purta şi-un nume nou
Ce-n dragostea biruitoare,
Nu-i va fi dat, ca şi cadou,
Ci rodul trudei-n-ascultare.

Flavius Laurian Duverna
31 august 2008

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>