Reaşezarea

Reaşezarea

Când liber, ades meditezi,
La Dragostea mântuitoare,
E timp atunci să reflectezi
Cât de întinsă-i şi de mare!

Căci oare, cine-ar fi putut
Ca să ferească Universul,
În lupta mare ce-a-nceput
În cer, de a-i opri mersul?

Doar Dumnezeul Creator
Atot Puternic prin ştiinţă,
El, a prevăzut că în viitor
Neascultarea-i cu putinţă.

Deoarece, principiu-ales:
Cel, al libertăţii absolute,
A fost pus, de-a fi înţeles
În orice lumi, de El făcute...

Se admitea că ascultarea
Să fie liberă şi consimţită,
Manifestată în fervoarea
Din inimi sincere, pornită.

Şi, în Infinita Înţelepciune
A Domnului, ce toate ştie,
A conceput marea minune
Gândită chiar din veşnicie.

Aşezată în taina ascunsă
De veacuri întru împlinire,
Ea n-a putut a fi pătrunsă
Pân-la suprema Ei jertfire.

Prin a Golgotei tragedie,
În crucea dusă la Calvar,
Lumina tainei a fost făclie
Ea devenind, al vieţii far.

De două mii de ani aduce
Măreaţa-i binecuvântare,
Celor ce privesc la cruce
Lumina vieţii prin salvare.

Numai prin Isus, Iubirea,
A demonstrat a Sa tărie,
S-aducă lumii mântuirea
Din a blestemului sclavie.

S-o reaşeze-n locul sfânt
După cumplita perturbare,
Şi-n cer sus şi pe pământ
În nebuloasa confruntare.

Şi în planul cel Universal
Ce-i hotărât din veşnicie,
Să-şi ocupe locul normal
Când răul, n-o să mai fie!

Flavius Laurian Duverna
28 august 2008