RĂZVRĂTIŢII

RĂZVRĂTIŢII

„Vorbeşte Domnul şi prin noi…
De ce-ar vorbi El doar prin tine?!...“
Şi Core-şi strânse pumnii goi
Şi-i agita fără ruşine.

Erau acolo şi Datan,
Şi Abiram, impunătorul.
Pe Moise-l criticau (în van!),
Dar linguşind slăveau poporul.

„Destul! Prea sfinţi vă credeţi voi,
Căci sfântă-i toată Adunarea!
Prea sunteţi mândri printre noi,
Probabil v-aţi greşit cărarea.“

De parc-un trăsnet l-a lovit
Se-aruncă Moise în ţărână.
Ce acuzaţii a primit,
Deşi stă-n cea mai tare mână…

Tu, rob al Domnului, când eşti
Lovit de cei răi fără veste,
Te sfătuiesc să-ţi aminteşti
De-această critică poveste.

Cu duh în Dumnezeu înfipt,
Şi Moise şi-a adus aminte
Cum a fugit el din Egipt
Iar Domnul i-a ieşit `nainte..

El nu s-a vrut conducător,
Dar în final primi mandatul,
Căci Dumnezeu e Salvator
Şi-asemeni Lui nu este altul.

Însufleţit de sfântul foc,
Priviţi cum Moise se ridică
Şi răzvrătiţilor pe loc
Le dă răspunsul fără frică:

„Ştiţi? Domnul ne va arăta
Chiar mâine cine-I aparţine,
Şi cine-i sfânt cu viaţa sa
Slujind prin har cum se cuvine!

Cădelniţele să vă luaţi
Tu, Core, dar şi-ntreaga ceată.
Tămâie-n ele s-aşezaţi
Şi Domnul va vorbi îndată.

Ajunge cât aţi murmurat
Şi n-aţi dat Domnului cinstire
Că v-a ales, că v-a chemat
La cea mai nobilă slujire.

Ca Lucifer v-aţi îngâmfat
Şi-aţi vrut s-aveţi şi preoţia.
Dar aţi comis un greu păcat,
Şi, iată, v-a ajuns mânia.

De-aceea aţi venit aici
Ca nişte spini în oale sparte.
Dar, spuneţi cine este-Aaron,
De-l pizmuiţi până la moarte?“

Pe-un ton mai dârz, mai răzvrătit,
„Nu ne suim!“ a fost răspunsul.
Dar Moise cel învinuit
Şi contestat era chiar unsul.

Primind din ceruri ordin clar,
El pas cu pas ştia ce face.
De Domnul întărit prin har,
Era cuprins de-adâncă pace.

Iar pâre grele gârlă curg
Precum au curs întotdeauna
Şi dimineaţa, şi-n amurg,
În cei smeriţi lovind întruna.

„Ajunge că ne-ai amăgit
Şi din Egipt ne-ai scos afară.
Într-un pustiu aşa cumplit
Copii şi turme-o să piară!

Ce Canaan măreţ ne-ai dat
Cu lapte, untdelemn şi miere
Când foamea ne-a împresurat
Şi n-avem tihnă, nici putere?

Iar tot ce ochii pot să vadă
Nu-s nici promisele ogoare,
Nici viile ce gem de roadă,
Ci doar nisipuri mişcătoare...

Tu crezi că ne mai poţi orbi?
Nu ne suim la întâlnire!...“
Nedrept şi greu răspuns ţâşni
Din duhul plin de răzvrătire.

Ei nu L-au vrut pe Dumnezeu
Nici felul Său de a-i conduce.
Rebelului îi este greu
Să se smerească sub o cruce.

S-asculţi porunca Domnului
Cinstindu-I voia suverană
E datoria orişicui
Ce vrea balsam turnat pe rană…

Cuprins de-o mare indignare,
Privind spre sfântul stâlp de nor,
Se roagă Moise cu glas tare:
„Nu căuta la darul lor,

Căci n-am făcut un singur rău,
Niciunuia din ei vreodată
Ci respectând Cuvântul Tău,
Le-am dat o slujbă minunată.“

A doua zi vin toţi rebelii
Cădelniţe având oricare
Să pună capăt socotelii...
Dar slava Domnului apare

Şi de pe-al veşniciei Tron,
C-o furie neprihănită
Le-a zis lui Moise şi Aaron:
„Îi voi topi într-o clipită!

Feriţi-vă cu pas tăcut
De ura lor cea blestemată
Şi veţi vedea ce n-aţi văzut
În viaţa voastră niciodată.“

Precum îi fu destăinuit
Lui Moise planul nimicirii,
De vii pământul i-a-nghiţit
Pe campionii răzvrătirii.

Şi tot poporu-a priceput
Că nu vreun om a dat sentinţa,
Nu Moise, Domnul, El a vrut
Să pedepsească necredinţa.

Căci necredinţa – vrem, nu vrem –
E rodul copt al răzvrătirii,
Şi consecinţa e blestem
În Iadul veşnic al pieirii…

Iar Core, el şi ceata sa
Stau peste veacuri mărturie
Că răzvrătirea-l va costa
Pe orice om… Deci, toţi s-o ştie!

S-o ştie cei ce nu-L iubesc
Şi nu-I primesc supuşi Cuvântul,
Că vine Mielul cel ceresc
Să judece întreg pământul.

Ei vor striga spre munţi şi stânci
Când se va declanşa urgia:
„Ascundeţi-ne-n văi adânci,
Căci ne-a ajuns din Cer mânia!“

***
Noi s-ascultăm tot mai smeriţi
De Domnul, dacă-I vrem răsplata
Şi să fugim de răzvrătiţi
Căci Nunta Mielului e gata.