Răul și răutatea

Ca să știi prețui a Domnului bunătate
Trebuie să fi gustat întâi, a lumii răutate.
Răutatea cât și bunătatea, proporțional se țes
După a omului năzuințe, convingeri și interes.

Nu poți să cunoști cu-adevărat bunătatea
Dacă n-ai pus-o-n contrast cu răutatea
Există răutatea, dar nu trebuie să trăim în ea
Acceptăm a răului existență, dar nu-i exersăm practica

Ura roade și macină, numai sufletul celui ce urăște
Nu a celui urât, ce nu știe de ura ce i se mocnește
Cât există lumea, răul nu va fi definitiv extirpat
Domnul nu ne-a făcut roboți, să fim ușor de manevrat.

El ne-a creat ființe superioare cu discernământ
Pentru a putea face diferența dintre rău și ce-i sfânt
Cât trăiește omul pe pământ are nevoie să cunoască
Voia Celui ce l-a creat și dorința-i să-l mântuiască.

Răutatea e perfidă când e calculat făcută
De omul cu sufletul ca fereastra, murdară și prăfuită
Ce nu lasă lumina ca să pătrundă-n încăpere
Așa e sufletul plin de răutate, nepătruns de fericire.

Unii oameni înalță răutatea la rang de sentiment
Pentru ei răutăciosul și răzbunătorul e perfect
Răutatea e o slăbiciune, e a sufletului mucegai
Îmbolnăvește sufletul și n-are pacea și liniștea-i.

Răutatea-i o formă bolnavă de incompetență
Când omul nu poate să simtă a bunătăți prezență
Puțini înțeleg că răutatea nu se stinge cu răutate
Reversul ei e bunătatea și numai ea s-o stingă poate.

Bunătatea pune cărbuni aprinși pe a răutăciosului cap
Și paradoxal o stinge, scăpându-l de acest handicap.
Dragul meu, nu încerca să potolești răul cu rău
Mai tare se ațâță, împingând omul spre păcat greu.

Și devine însăși cărbune și dacă nu te arde pe tine
Te înnegrește totuși, făcându-te negru ca pe tăciune
Să facem numai bine tuturor, chiar dacă uneori,
Cu rău ni se răsplătește, fără să fie recunoscători.

Răutatea e tot răutate de e mare, de e mică!
Repercurisunile-s aceleași, tot așa sufletul strică
Unii acceptă a trăi răutatea și bunătatea resping
Necunoscând efectele răutăți și-n ce stare ajung.

Răutate este multă-n lume și des o întâlnim
Lumea-i egoistă și nemiloasă, cu bunătate s-o biruim
Biblia ne învață să fim buni unii cu alții și empaticii
Să fim exemple de bunătate, învățând și pe alți a ei practici.

Invidia și trufia sunt sâmburii ce dau vlăstare răutăți
Dar firul bunătăți e mai puternic decât funia nedreptăți
Omul rău își practică răutatea și așa se simte bine
Când atacă pe altul ca să-l distrugă, să-l ducă-n ruine.

Să nu judecăm oamenii după răutatea lor
Să-i înțelegem, că diavolul e autorul răutăților
Omul are și părțile lui bune, acestea să le căutăm
Și cu ajutorul celor bune, pe rele să îndepărtăm.

Bunătatea să nu aibă limite, așa cum răutatea n-are
Să nu-i punem talazuri, să nu-i punem hotare
Răutatea nu alege pe cine să atace sau să distrugă
Tot așa și bunătatea să n-aleagă pe cine s-atingă.

Răutatea e buruiana ce crește-n sufletele rele
Se luptă împotriva binelui, să-l acopere cu a ei petale.
Și oamenii buni au anumite momente de răutate în viață
Care-i fac să regrete vorbele și faptele făcute în ambianță.

Răutatea caută întotdeauna motive de dezlănțuire
Sufletele mici sunt capabile de mari răutăți în săvârșire
Răul nu se poate mult ascunde în spatele binelui
Căci va ieși la iveală la momentul potrivit acțiuni lui.

Răutatea nu se îndreaptă, din a frici cauză
Ea diminuează a omului calități dacă nu veghează
Supărarea nu îndreptățește răutatea de niciun fel
Chiar dacă e durere, nedreptate sau neadevăr.

Să nu privești cu răutate, înălțimi ce nu le poți atinge
Caută să rămâi cum ești și bunătate în jurul tău răsfrânge
Însuflețește-ți vorba și fapta cu o gândire creatoare
Dând slavă lui Dumnezeu pentru a Lui splendoare.

Numai bunătatea și iubirea pot să sece izvorul răutăți
Ca sufletul să revină în a copilului stare, a inocenței
Răutatea desparte oamenii, oricât ar fi de-aproape
Dar bunătatea și iubirea aduc lacrimi de fericire pe pleoape.

Nu cunoaștem niciodată al faptelor noastre efect
Asupra celorlalți, și dacă nu călcăm al altuia drept?
Dar știm că nedreptatea se îndreaptă prin fapta bună
Și numai vorba bună potolește a răutăți furtună.


Copii se nasc buni, dar răutatea de la oameni învață
Ce deja sunt pe lume, cu inimi rele și reci, de gheață.
Răutatea este în a omului natură, mereu prezentă
Dar bunătatea e rezultatul credinței, activitate conștientă.

Răutatea unora să ne fie nouă, oportunități pentru bine
Căci fericirea celui rău și trufaș n-are durabilitate, nu ține
Domnul are legi drepte, pedepsind răul cum se cuvine
Dar are răbdare cu omul, să se întoarcă de pe căi străine.

Dar a Lui răbdare se termină odată, nu ține la nesfârșit
Și omul, pentru răutatea lui, va fi aspru, pedepsit
Omule ia bine seama, acum cât ai posibilitatea să alegi
Căci va veni vremea când răutatea, n-ai să poți s-o negi.

Răutatea începe de la mânie și sfârșește-n rușine
Deci să nu ne mâniem ci calmi și-n pace să facem bine.
Omul rău lui însuși își e dușman, își face sufletului rău
Urând, arată neputința și inferioritatea față de semenul său.

Nu te lăsa biruit de răutate ci biruiește-o prin bunătate
Răului ia fost dată libera apariție în a lumii mondenitate
Dar nu din necesitatea de a fi și de-ai simți prezența!
Ci din necesitatea de contrast, pentru a face diferența.

Domnul a lăsat multe contraste-n lumea ce-a creat
Ca să poată face omul deosebirea dintre bine și păcat
Dintre întuneric și lumină, dintre gusturi dulci și amare
Dintre neprihănire și păcat, dintre trăirea-n Domnul și degradare.

Va veni și vremea să dăm socoteală pentru răutate
Să ne facem buni, pe Domnul, să-l înșelăm nu se poate
Dacă vom oferi bunătate, cu bunătate vom fi răsplătiți
Dac vom trăi răutatea, afară la plâns și durere vom fi lăsați.