Răstignire se-auzise

Răstignire... se-auzise mai demult cum mulți strigau,
Când fără de nici-o vină, pe Isus îl condamnau,
Cei care-L întâmpinară, chiar cu ramuri de finic,
Mai târziu se răzgândiră, și pe Domnu-au răstignit.

L-au împins pe-un deal al morții, plin de pietre ce-l urca,
Să salveze omenirea, umilință El răbda,
Să ne dea o-Mpărăție, sub bătăi de bici tăcut,
Cu o cruce grea în spate, El înainta bătut.

Condamnat fiind la moarte, a băut paharul plin,
Nu de-a părăsi calvarul, era plin el cu venin,
Era plin cu prigonire, era plin doar de dureri,
Dar n-a ocolit cărarea, chiar de nu avea puteri.

Și sub lovituri de pietre, El urca neâncetat,
Printre gurile deschise ce mereu doar l-au scuipat,
Spinii îi străpunse fața, stropi de sânge îi curgeau,
Peste fața întristată, peste ochi ce blânzi erau.

Dar ajuns cu greu pe culme, pe-acea cruce ei l-au pus,
Ce în spate Lui i-au pus-o, să o ducă până sus,
Și în mâini și în picioare, Domnului cuie-au bătut,
Că e Domn, că este Rege, nici-o clipă n-au crezut.

Însă El plin de iubire, înspre cer își ridica,
Ochii și mereu la Tatăl, pentru cei răi mijlocea,
A vrut unul să nu piară, chiar dacă l-au răstignit,
El și pe păgâni pe cruce, a fost Cel ce i-a iubit.

A adus o mântuire, și iertare de păcat,
Când a suferit calvarul, când a fost crucificat,
Însă niciodată Domnul, nici-o clipă n-a gândit,
Să se-ntoarcă când pe cale, era doar batjocorit.

A răbdat până la capăt, dragostea și-a arătat,
Când spre moarte fără vină, era-mpins, bătut, scuipat,
Și-a dat viața pentru viața, ce în dar noi am primit,
Chiar în clipa morții Sale, când pe cruce s-a jertfit.