text Poezii crestine

Răspunsul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Răspunsul la ruga-nălțată de tine,
Așteaptă-l creștine și nu te grăbi,
Acel ce răspunde să știi... niciodată,
Să-ți dea ajutorul nu va zăbovi.

Asteaptă-n tăcere la crucea durerii,
El poate îndată a se coborâ,
Dar clipa în care să-ți dea biruință,
Din ceruri doar El poate-a o hotărâ.

Așteaptă pe treapta de neprihănire,
Umil totdeauna pe ea tu să fii,
Căci El va răspunde, nu stă-n nepăsare,
Dar vrea la picioarele Lui să rămâi.

Să fii totdeauna doar plin de credință,
Și-ndat va răspunde la strigătul tău,
Căci El nu e om, este El Creatorul,
El este-Mpăratul, El e Dumnezeu.

La geamatul tău El și cerul deschide,
Și norii desparte, să vină să-ți dea,
Acea vindecare ce este divină,
Căci El doar cunoaște și inima ta.

Adâncul ce-l are suspinul din tine,
Doar El să îl ștearg-ar putea când e greu,
Căci toată puterea de-aici și din ceruri,
O are doar Unul, e la Dumnezeu.

Răspunsul la ruga-nălțată de tine,
El este în ceruri, și tu-l vei primi,
Dar vrea să te-nvețe să ai o răbdare,
Prin care ființa-ți va desăvârși.

El vrea ca să urci pe o treaptă mai mare,
Ce-i mult mai aproape de tot ce-i divin,
Te vrea mai aproape de-ace-asemanare,
Ce-o au cei ce sunt ei de Duhul sfânt plin.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>