RĂPIREA LUI FILIP

RĂPIREA LUI FILIP

Un famen etiopian spre casă
Se întorcea cu multe gânduri.
În Templul sfânt el se-nchinase
Precum făcu-n atâtea rânduri.

Inima lui ardea de dorul
Lui Dumnezeu ce îi vorbeşte
Celui cu inima curată
Şi care-n praf se pocăieşte.

Deşi era un prim-ministru
Venit din ţara lui natală
El n-avea multă fericire
Urmând smerit a Legii şcoală.

Citea profeţii mari şi Legea,
Istoria din vremea veche.
Dar sensurile povestirii
Sunau ciudat pentru ureche.

Se terminase sărbătoarea.
Urma recolta înnoirii.
Şi mulţi descopereau credinţa
Şi Calea sfântă-a mântuirii.

Acum era singur pe cale
Cu carul Său şi-nsoţitorii.
Era o zi plină de soare.
Fugeau goniţi de vânturi norii.

Dar Duhul Sfânt atent la toate,
Lucrând chiar dis de dimineaţă,
I se-adresă pe loc lui Filip:
”Ajunge carul cel din faţă!”

Se conformă milităreşte
Diaconul în ascultare.
Când famenul era aproape
Îi pune grabnic o-ntrebare :

”Te-ntreb tu înţelegi Cuvântul
la care ţi-ai oprit privirea ?”
”Cum aş putea eu înţelege
cât timp nu am călăuzirea ?!…”

Şi locul tainic din Scriptură
Era din cartea Isaiia :
”El a fost dus ca şi o oaie
pe care a căzut urgia.

El n-avea glas, nici apărare,
Era ca Mielul la tăiere,
Lovit şi fără judecată,
Murind în cea mai grea durere.

Şi ce făpturi din vremea-aceea
Vor încerca să-L înţeleagă
Şi să priceapă sensul Jertfei
Cu dragostea Lui cea întreagă ?!…”

Se-ntoarce famenul spre Filip :
”Vorbea proorocul despre sine,
Sau poate arăta spre altul
Trecând prin moarte şi ruşine ?…”

Şi-atunci prin duhul de vestire,
Filip cu toată bucuria,
I-a tălmăcit pe îndelete
Scripturile despre Mesia:

”Isus e Steaua din vechime
Şi marea-n două despărţită,
Precum şi Stânca din pustie
Ce-n veci de veci stă neclintită.

Cum Domnul S-a născut în staul,
În Betleemul din Iudeea,
Prin Duhul Sfânt, dintr-o Fecioară,
Trăind apoi în Galileea.

Cum El lucra neprihănire
Şi binecuvânta poporul.
Celor flămânzi El le-a dat pâine,
Iar celor însetaţi izvorul.

Izvorul lin de Apă Vie
Prin Jertfă curge către slavă.
El vindeca pe orişicine
Ce-avea o inimă bolnavă.

La El veneau şi copilaşii
Cu drag să-i binecuvânteze.
Iar prin învăţătura sfântă
Pe-a Săi dorea să Şi-i formeze.

Dar într-o zi când în Cetate
Mulţimea L-a primit ca Rege
Cei mari I-au pregătit osânda
Rostită prin a urii lege.

I-au pus o cruce grea pe umeri
Spre dealul zis al Căpăţânii.

Şi după ce Îl răstigniră
Cadouri şi-au trimis păgânii.

S-au bucurat numai o clipă
Că El murind s-a dus furtuna.
Isus a treia zi din moarte
A înviat pe totdeauna!”

Extaziat famenu-ascultă
De Filip care-i tot vorbeşte.
Dar deodată lângă-o apă
Pe loc el carul îl opreşte.

Şi a strigat : ”Priveşte apa!
Cum pot să nu primesc botezul ?!”
”O, da, se poate!, i-a zis Filip,
Dacă acesta-ţi este crezul.”

Au coborât atunci în apă
C-un duh de sfântă pocăinţă.
Iar famenu-a primit botezul
Mărturisind a sa credinţă.

Şi într-o clipă Duhul slavei
Pe Filip l-a răpit să poată
Vesti Cuvântu-n alte locuri
Cu-aceeaşi dragoste curată.
*
Se pune astăzi întrebarea :
Cu care duh vei sta-n unire ?
Te vei lăsa furat de lume
Sau de al veşniciei Mire ?

Putea-va El să te răpească,
Să te despartă de păcate
Ca să aduci mai multă roadă
Ca slujitor într-o cetate ?

Remarcă-te prin ascultare
De Duhul Sfânt care-ţi vorbeşte
Şi nu uita, iubite frate,
Că Mirele-n curând soseşte!

***


4 iunie 2002