Răpirea

Oare cum vă fi răpirea
De milenii așteptată?
Cånd cei sfinți lăsa-vom glia
Și-om străbate galaxia
Înspre țară mult visată...

Mă-ntreb ades și mă frământ,
Oare cum va fi-ntâlnirea
Cu-acei dragi, când din mormânt
Vor ieși cei sfinți strigând:
Ne așteaptă-n nori, Mesia!

Adunați în mii de stoluri,
Din orice colț de pe pământ,
Cu profeții de prin vremuri
Cu martiri ce-au ars pe ruguri,
Ne-având parte de mormånt.

Ne vom înălța în zare
Purtați pe-aripi de Duhul Sfânt,
Spre Isus al nostru soare
Acei disprețuiți pe cale
Logodiți cu Mielul blând.

Oare cum va fi-ntâlnirea
Cu al nost" Mire iubit?
Când ne v-om scălda privirea
Îmbrăcați în nemurirea
Paradisului dorit... .

Oare ce-I vom spune-atunci
La răpire -n marea zi?
Mulți s-au stins murind pe cruci,
Alții în lanțuri și-n butuci,
Noi nu știm a ne iubi... .

Prea puțin am suferit
Și-am luptat pentru-adevăr,
Am urât ce Tu-ai iubit,
Si-am iubit ce Tu-ai urât,
Și-acum vrem răsplată-n cer.

Doamne. pune-n noi dorința
Până nu e prea târziu,
Să n-drăgim mai mult credința
Calea sfântă, pocăința,
Să fim bob curat de grâu.

Că-i prea multă nepăsare
Și-ațipire în popor,
Înțeleptele fecioare
Parcă-s zi de zi mai rare
Și-s puțini gata de zbor.

Cât întârzie răpirea,
Mai fă Doamne o strigare!
Mai zdrobește-n noi mândria,
Ura și fățărnicia,
Până Mirele nu-apare.