text Poezii crestine

Rândunica

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Dionisie Giuchici
RÂNDUNICA

Dionisie Giuchici
vol. 2 - Domnul, nu eu!

Aşa cum rândunica răbdătoare
Străbate peste mare şi uscat,
Spre locul unde soarele răsare
Şi păsările cântă minunat.

Ea ştie vremea care-i stabilită
În orizonturi, de la început,
De-aceea pleacă foarte fericită
Şi ea, şi puii care i-a născut.

Şi nimenea din lume n-o opreşte;
Când vine frigul, ele au fugit.
Indiferent pe drum ce întâlneşte,
Ea pleacă înspre locul fericit.

Instinctul ei îi spune: "înainte,
Spre strălucirea altei aurori,
Spre ţara unde soarele-i fierbinte,"
Ea.trece peste munţi şi peste mări.

Şi noi ne pregătim de emigrare
Aşa ca rândunelele de zbor.
Căci peste-această lume trecătoare,
Se va lăsa un chin îngrozitor.

Dar dincolo de nori, mai e o lume,
Chiar dacă oamenii tăgăduiesc.
Noi ştim, şi îi cunoaştem al ei nume,
E Paradisul Tatălui Ceresc.

Şi gândul veşniciei ne învaţă,
Şi Duhul Sfânt pe care L-am primit,
Căci dincolo mai este o viaţă,
În fericirea fără de sfârşit.

De-aceea să privim la rândunele;
Când vine iarna, ele au plecat.
Când vor veni necazurile grele,
Să fim şi noi în cerul minunat.

Dar pentru Rai, trebuie pregătire,
În rugăciuni să fim stăruitori.
Să aşteptăm a Domnului venire,
Căci noi aicea suntem călători.

Ne pare rău, dar multe rândunele
În marea furtunoasă au picat.
Noi vom ajunge dincolo de stele,
Dacă privim la Domnul neîncetat.

Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>