RĂMÂI CU DUMNEZEU

Geme omenirea de boală şi durere,
Suflete se nasc doar pentru-a muri...
Veşnicia lumii nu are putere
Să ceară încă-o zi pentru-a stăpâni.

Tot în jur se plânge... fiinţe în robii.
Nu ajung lacrimi să îi plâng;
Spirite în ură zac în pribegii
Ochiul drept se frânge...râde ochiul stâng.

Peste tot, copii născuţi dintre poveri
Şi părinţi ce n-au iubit Lumina...
Strămoşii ce dorm şi-au lăsat averi
Ca alţii pe pământ să le poarte vina.

Neputinţe vin ca ploile nebune
Şi nu este om să le oprească.
Mâinile se strâng şi vor să se adune
Ca ultima speranţă să tot crească.

Unii se rănesc din prea multă povară,
Alţii se întind a nimici...
Prea puţini îşi vând inima avară
Şi la fel puţini ştiu a sărăci.

Semne avem cu toţii...mult greşim la Cer,
Dar credinţa mică închide ochii mari;
Unii înving răul... alţii de rău pier
Suntem scrişi a fi mai slabi, sau mai tari.

Peste tot în lume, doar cadavre vii,
Morminte văruite năpădesc pământul...
Când viaţa asta moare... cu cine ai să fii,
Când agonia vine neştiut ca vântul?...

De n-ai trecut prin viaţă ca s-o-nţelegi măcar,
Zadarnică venire ai avut!
Sensul vieţii tale îmbărcat în var,
Va cunoaşte Crucea de temut.

La toate sfărâmate-n jur, nu ai ce să alegi...
Îţi vezi ca praful viaţa de ateu.
Trăit-ai pentru tine şi slujit-ai regi
Dar nici unul din ei nu a fost Dumnezeu.

Eternă este clipa când îţi simţi păcatul,
Infernul de durere n-are nume...
Cerşeşti acuma zile de la Împăratul,
De care te-ai ascuns, să nu guşti din brume.

Atunci când mori, vei cauta ce ai respins când ţi-era bine...
Vei învăţa că Unul este şi a fost mereu;
Tu eşti doar vlăstarul noii vieţi ce vine
De ai rămas aici, cu Dumnezeu.


© copyright Adina-Cristinela Ghinescu