Quo vadis...? (Incotro?)

Intr-o zi nebunul Nero
Spuse-ntr-un decret solemn:
Toti crestinii de-azi 'nainte
Ca sa-i prindeti va indemn.

Ei sunt vina care sade
Ca o pata-n haina Romei
Iar pe-altare nu aseaza
Nici miresme, nici arome.

Si asa pe colbul vremii
Si-a aprins prigoana focul
Sa-i ramana pana astazi
Crimele si locul...

Se-ascundeau in catacombe
Mii si mii de frati crestini;
Alte mii ardeau pe ruguri
Sfinti, curati ca niste crini.

In nebuna sa pornire
Imparatul fara mila
Transforma crestini in torte
Ce ardeau ca o festila.

Astfel strazile cetatii
Isi primeau lumina seara;
Astfel se topeau crestinii
Pentru Domnul ca si ceara.

Totdeauna crestinismul,
Chiar cu pretul vietii sale
Luminase societatea
Si intreaga vietii cale.

In acest vacarm de moarte
Un apostol al luminii
Se grabea pe-ascuns sa scape
De durerile rusinii.

Era Petru si-un toiag
Era sprijin pentru sfant
Iar 'naintea lui zarise
Un Drumet purtat de vant.

Un mister parca-L aduce
In cetatea blestemata
Care-si ocroteste pleava
Si leapada haina curata.

Cine-I oare? Parca ochii
Straluceau dumnezeiesc;
Si-a-nteles atuncea Petru:
E Isus Mielul ceresc!

Dar, Stapane, prinse-a zice
Intr-un glas ca prin suspine
Prin aceasta lume rece
Tu? Quo vadis Domine?

Oare unde se indreapta?
Minte-ai framanta mirarea
Iar directia spre oras
Ii facu mai grea-ntrebarea.

Pentru tine zise Domnul
Merg sa mor inca o data
Caci tu fugi chiar de rasplata
Si de jertfa ce te-asteapta.

Asadar, noi intrebam
Pe Stapanul care vine,
Printre crengile istoriei:
Quo vadis Domine?

Poate El din nou ar spune:
Inc-o data pan' la moarte
Fiindca azi ai Mei crestini
Nu vor crucea s-o mai poarte.

Sa intoarcem calea stramba,
Sa ramanem marturie
Chiar pe ruguri de am arde
Sa pastram credinta vie.

Si sa fim unde ne cere
Dumnezeu Stapanul Mare
Astazi, sa rabdam cu ravna
Si sa fim lumini si sare.

Amin!
(resursa poate fi regasita impreuna cu altele asemanatoare pe blogul personal tineridelanganoi.wordpress.com)