Puțin mai stăm în vale

Când soarele răsare-n zori,
Lumina lui mă-mbie,
Să-L preamăresc pe Creator
Cu imnuri de bucurie.

Covorul nins, de stele plin,
Prin univers se-ascunde.
Seninul cald vibrează lin
De triluri mii și sute.

Îmi zboară gândul la Eden,
Grădina de-altă dată. .
Dar vai, pământu-i sub blestem,
Lumea e-n vrajbă toată.

Pe-alocurea-s cutremure
Și zăngănit de arme.
Copii orfani ce tremură,
E groază, nimenea nu doarme.

Căci ura e mare, s-a înmulțit.
Puhoaie, revărsări de ape
Ne spun că timpu-i pe sfârșit
Și Domnul Vine, e aproape!

Păcate grele, sodomii,
Ca în zilele lui Lot, străbunul.
Pământul va fi șters din temelii
Când vine judecata ca taifunul.

Caut frumosul să-l adun
Din tot ce mă-nconjoară.
La pământeni mereu le spun:
"În cer este a mea comoară!"

Aici ne bucurăm de-o floare,
De-un zâmbet de copil,
De-un răsărit frumos de soare,
De-al păsărilor dulce tril.

Dar sus acolo, în Eden,
În țara mult visată,
Nu-i moarte, despărțiri, blestem
Nici lacrima îndurerată.

Aici e valea plângerii,
Pe-acest bătrân pământ. .
Acolo vom fi ca îngerii,
Pe muntele cel sfânt!

Puțin mai stăm și ne adună,
Pe nori, al nost' ISUS!
Curând vom fi-mpreună,
Cu sfinții toți care s-au dus!

Până ne va strânge Tata,
Pe-a Edenului câmpie,
"Frați în Domnul, să fim gata,
Vrednici pentru Împărăție!"