PUSTIUL UNEI VIEȚI

PUSTIUL UNEI VIEȚI


De la geamul meu pustiu,
Din pustiul, vieții mele,
M-am pierdut de nu mai știu
Cum să fug, de-atâtea rele,

Când nu-i minte și nu-i viață
Creierul, în craniu-ngheață,
Se răcește-n fașă dorul,
A rămas pustiu și singur,
Singur plânge, spectatorul.

Unde-i viața, ce-ai visat-o? ! ...
Unde-s visele cuminți,
Mai ai viață, sau te minți? ! ! ...
Viața ce ai înnecat-o
În icoanele, cu sfinți,

Să mai tragi de firu-i slab
Ce se rupe, orișicum,
E o sarcină de sclav,
Un schelet, făcut tot scrum,
Ce se-ntinde iar la drum,

Ai decizia de-a face
Cu viața, tot ce vrei,
Doar referitor la ața
Și săpunuri, de doi lei,

Ai iubit, nebun ai fost
Și ai fost, blocat mental,
Pe picioarele de cal,
Trebuie să recunosc
Că ai fost și orb și prost,

Iar te-ai închinat la zei,
Pentru ce te-ai chinuit?
Pentru vise de smintit?
Pentru-o viață, de doi lei?

Puntea ca s-o treci, e-ngustă,
Ca o minte de femeie,
Viața-i scurtă ca o fustă
Ce-i cusută, ca să steie,
Doar un vis, rămas crâmpeie,
Ai variante la-ndemână
Să muncești, ca salahorul,
Șobolan închis în mină,
De o nevăzută, mână,

Ori laș, să-ți pună capac,
Dar fiind parcă, mai cu cap.

Moldovan Pavel
04.05. 1988.
ALBA