Purtata-i Tu coroana

Purtat-ai Tu coroana, de spini ce a străpuns,
O frunte întristată, când sânge sfânt a curs,
Tăcut urcai calvarul, să pot și eu urca,
Atunci vedeam ce mare, este iubirea Ta.

Pe pietrele tăioase, mergeai doar cu dureri,
Să văd o urmă care, sfârșește după zări,
Lăsai să bată cuie, în trupul Tău Isus,
Ca să învăț răbdarea, în care-ai fost supus.

Cărai în spate-o cruce, când biciuit erai,
A-ntregii omenire, povara Tu duceai,
Ca să mă-nveți cum crucea, s-o duc pe dealul greu,
Ca unde ești Tu astăzi, s-ajung Doamne și eu.

M-ai învățat tăcerea, când prigonit erai,
Căci Doamne-n prigonire, mereu Tu doar tăceai,
M-ai învățat vrăjmașii, oricând să îi iubesc,
M-ai învățat spre ceruri, din vale să privesc.

Când te scuipau pe Tine, mă învățai să fiu,
Acel ce dă iertare, iertarea să o știu,
Să mă aplec sub valuri, doar Tu m-ai învățat,
Când ai tăcut iubite, în fața lui Pilat.

Mi-ai arătat în toate, doar bunătatea Ta,
Pe urma ce-ai lăsat-o, când merg s-o pot avea,
M-ai învățat ca-n viață, să fiu ca Tine eu,
Căci Tu mi-ai dat un nume, sunt fiu de Dumnezeu.
Amin