text Poezii crestine

Puntea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Moldovan Pavel p.Ioan 2.
Puntea

Între naștere și moarte,
Săvârșim lucruri deșarte
Foarte multe, ne-nțelese,
Tocmai ele-or să ne-apese.

De nu ne-apasă, curând,
Cândva, le-om plăti plângând.

Nou născuți și puși la sân,
Plângem, sugem și dormim.
Ne mai și udăm un pic,
Răbdăm colici, la buric.

Creștem dar, când nici nu știm,
Sănătoși numai să fim.

Pe tot globul, venim mii
Din sugari, prin timp, copii
Somnul scade-astfel și iată,
Avem gândul doar la joacă.

Protestăm să nu dormim
Doar să ne jucăm, dorim.

Fiind teribil de grozav
În hăinuțe din postav.
Fiind mai mari, tot ce dorim,
E-n toate să strălucim.

Ca să-l punem în lumină,
Dăm pe păr, cu briantină.
Vrem doar carne, nu cartofi
Și cei mai moderni pantofi.

Ajungem curând, maturi
Între oameni, ce par duri.
Mulți încearcă, parcă-n glumă,
Pe cei tineri să-i supună.

Dar se-opresc un sfert de ceas,
Că, le cam dăm peste nas.

E o lume pe departe
Înălțată dând din coate.
Și ei, de nu te impui,
Ajungi fiul nimănui! ...

Stăpână-i lumii, minciuna,
S-o eviți, întotdeauna.
Furturi multe vin la rând,
Dese ca minciuna, fiind! ...

Între naștere și moarte,
Unii, țintesc mai departe
Au cugete nepătate,
Făcând fapte, minunate.

Cel, Ce-n talere le pune
Cele rele, cele bune,
Este-atât de drept încât,
Nu ține cântaru-n vânt,

Dacă binele făcut
Trage-n balanță mai mult
Pace mare ne va prinde,
Bucuria ne cuprinde,

Talerul faptelor bune
Anulează rău-n, lume,
Pe când cel, cu fapte rele
Ia pedepse foarte grele.

Cât trăim, gingași să fim
Și să nu ne fandosim
Și să fim de tot curați,
Ca să nu fim, condamnați.

Lăsând relele, de-oparte
Vom trăi în libertate
Din inimă să iubim
Omul, drept și cel creștin! ...

Lângă Domnul, vom trăi
Veșnicia-n, bucurii.
Bucurii nebănuite,
Ce-s de Domnul, pregătite.

Moldovan Pavel
28.09. 2020.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>